Velha Infancia

eroi

2011-08-24T12:25:00.004+03:00

Heroes del Silencio
am intalnit oameni pentru care sunt eroi, pentru majoritatea - niste rockeri spanioli, iar urechile celei mai mari parti trec indiferente pe langa Entre Dos Tierras.
pentru mine, HDS sunt camarazii vestici pe care-i prefer indiferent de ora, stare sau context.
coincidenta sau nu, versurile (printre cele mai bune din muzica rock) ma misca de fiecare data. ajung exact acolo unde trebuie de parca, fir-ar sa fie!, ar fi scrise de mine.
in caz de insomnie - ma consolez cu Maldito Duende
pentru o escapada de-o seara - Con Nombre de Guerra
Despertar este atunci cand... culmea! ma trezesc din visare. pentru ca uneori e nevoie si de realitatea cruda
despre Opio ce sa spun?
Mar Adentro este piesa dedicata spiritului meu marin
in plina Oracion imi dau seama ca asa e - pierd timpul gandind la chestiuni esentiale, in loc sa actionez
iar La Carta este exact scrisoarea pe care nu apuc niciodata sa o scriu. din lipsa de timp, de teama, o aman de fiecare data...

Heroes del Silencio - cinci albume, nicio ratare!

Bon Jovi. 1982 a fost un an bun

2011-07-12T11:41:00.000+03:00

Caldura mare, monser! La 35+, pe betonul din Piata Constitutiei, mii de oameni se adunau pentru ce avea sa fie, pe buna dreptate, concertul anului.

Cu greu am trecut de portile de acces. La fel de greu am primit si un pahar de apa de la unul dintre, parca, prea putinele standuri dedicate. Ajung in Golden Circle si imi trece prin minte gandul de a-mi cauta cativa prieteni care ar fi trebuit sa fie acolo. Apuc doar sa-mi potolesc pentru moment setea si, punctuali, ca niste vedete ce se respecta, Bon Jovi urca pe scena. Ora 20.00.
Raise Your Hands! Si asta am facut timp de trei ore, trecand de la bucurie la extaz... un show complet si completat de reactia publicului, care, recunosc, mi-a intrecut asteptarile. Raspunzand la fiecare zambet, la fiecare miscare a lui Jon, cantandu-i "Happy birthday" lui Richie Sambora (11 iulie 1959) sau strofe intregi din piesele americanilor. Romanii, dar si strainii veniti la Bucuresti special pentru concert, au facut ca show-ul Bon Jovi sa se incheie dupa un timp record - la ora 23.00.
M-am simtit privilegiata, ca multi dintre cei aflati acolo: setlistul a cuprins toate piesele pe care-mi doream sa le aud live - Wanted Dead or Alive sau Dry County, Someday I'll Be Saturday Night, I'll Sleep When I'm Dead sau Hot Legs, iar cand Jon a dat timpul inapoi, ajungand la anul de gratie 1982, la momentul de lansare Runaway, mi-am zis: vezi aici

nemurire sau altceva?

2011-04-20T12:09:00.002+03:00

Vorba lui Eugen Ionesco:
“oamenii își doresc nemurirea, dar habar n-au cum să-și umple o după-amiază ploioasă de duminică”.

MOCA. BILETE MOCA

2011-04-02T15:29:00.000+03:00

WWW.BILETEMOCA.RO

Johnny, trop loin d'être un ange

2011-03-20T12:13:00.001+02:00

Que Je T'Aime ( Clip Bercy 1987 )

ce faci cand nu faci nimic (I)

2011-03-18T15:32:00.007+02:00

ascult child in time. piesa pe care o consider cea mai si cea mai din toate timpurile.
si care e legatura? am o mare stare de vineri, mai bine zis de duminica. un film, leneveala si somn. dar e inca vineri. sunt inca la birou si nu cred ca dau foarte bine cuvintele insirate aici.
ce sa-i faci? atmosfera de afara nu e nici ea foarte prietenoasa...
asa ca ma tot intreb - ce fac oameniide fapt cand spun ca nu fac nimic?
imi trece prin cap:
o duminica dimineata. ora 10. somn!
suna telefonul. direct din pat, raspund.
un prieten plin de viata: "ce faci, uai? te-am trezit?"
"nuuu" (incerc sa fiu draguta mereu in astfel de situatii, sa nu se simta omu' aiurea ca, o data in viata, dormeam si eu pana la 10 si el m-a trezit :)))
"ia spune, ti-ai luat bilet la MC?.."
am avut o frumoasa si, de ce nu?, fructuoasa conversatie. si care e legatura?
mi-am dat seama ca, desi primesc deseori raspunsul "mai nimic" sau "nimic" la intrebarea mea "tu ce mai faci?" (in general), omul de fata, in duminica sus-numita, a reusit sa ma faca (pentru a cata oara?) sa ma simt bine. lucruri mici care iti aduc bucurie mare si care te fac sa realizezi ca unii oameni, cand spun ca nu fac nimic, te fac pe tine fericit.

...

2011-03-16T12:11:00.001+02:00

dimineata/micul dejun, pepenii/pepenii la micul dejun, calatoriile cu trenul, terasele/cafeaua la terasa, marea, conversatiile lungi despre muzica si film, fotografiile vechi, vinilurile, arhitectura art nouveau, verdele, aeroporturile, un pahar de whiskey si o tigara ceva mai tare decat de obicei, revista Rolling Stone, Spania si tot ce inseamna, prietenii, bratarile, camerele albe, cluburile goale, sa ascult muzica in masina care merge prin oras dupa miezul noptii, filmele europene, ca sunt bruneta, mansardele, lemnul, cosurile impletite, primavara la tara, norii, zapada, acoperisurile de tigla, concertele rock, fadoul si flamenco, sa scriu de mana, blugii, gecile de piele, motorul lui Andrei, mini-ul Magdei, intelepciunea Stelei, pianul, weekendurile lungi si ploioase, primavara!

Gogol Bordello: pogo si striptease la Sala Palatului

2011-03-10T11:26:00.013+02:00

oricat de surprinzator ar suna, Sala Palatului s-a ridicat cat de cat la asteptarile create in mod normal pentru un concert Gogol Bordello.
lumea bulucita in fata scenei s-a bucurat de showul de o ora si jumatate. in stanga, unde m-am si aflat, media de varsta ajungea undeva la 20. tineretul avantat tot!
si unde mai pui ca zburau barbatii prin aer precum fluturasii de confetti. o imagine absolut inedita pentru spatiul respectiv, dar si usor amuzanta. e destul de dificil sa faci pogo printre scaune fixe.
mi-am amintit anul '97, cand, la primul concert Joan Baez, doamna de pe scena ii ruga pe "domnii" de la paza sa ne lase sa dansam. acum nimeni nu a fost ingradit!
ba, mai mult, s-a si fumat si, drept cireasa, am avut parte si de un moment artistico-dezbracacios oferit de doua domnisoare din imediata apropiere. a nu se intelege ca li s-a tras de la muzica. nu. sutienele au fost aratate inainte de inceperea spectacolului, in pregatirea pentru prestatia din buric...
o conexiune de idei si rostesc catre compañera mea o intrebare - oare Eugene o sa fie atat de patruns de atmosfera incat sa se arunce totusi in bratele publicului, omitand ca exista scaune si facand aceeasi figura frumoasa precum Iggy Pop in urma cu un an la Carnegie Hall?
ca sa trec la concluzii - nu.
a coborat imbratisandu-i pe "activistii" din primul rand, dar mai cuminte decat de obicei.
showul a fost patrunzator (ba chiar emotionant in cateva randuri), insa - pentru mine - primul concert la Bucuresti al imigrantilor ramane cel mai bun. 2007, Arenele Romane.
acolo chiar au dat totul.
acum s-au mai prafuit schemele, din doua dansatoare a ramas una, nici culorile nu mai sunt la fel de vii. totusi, vinul continua sa curga pe scena, dar parca sentimentul nu mai e acelasi.
al meu, cel putin.
am ajuns la Sala Palatului pe la 7.30. ne-am invartit putin intre poarta Yahoo! si X, am aflat ca trebuia sa intram pe la X (noi macar stiam unde mergem, o don'soara insa se intreba daca sa intre la concert sau la Yahoo! si eu care credeam ca-s singura care umbla in vis prin Google si primeste telefoane in stare de veghe de la Facebook...), am luat o pauza de socializare, dupa care ne-am gasit doua frumoase si strategice locuri. in fata, asa cum ne sta intotdeauna bine.
dupa minunata seara, cu tot cu mixajul baiatului simpatic de la GB si cat s-au produs Eugene & co. pe scena, mi-au ramas intiparite si cateva ziceri.
nimic mai tare - ceva ce ar putea face parte din scenariul unui episod cu RObotzi - "da-mi tag, da-mi tag! am primit tag!!!" atata fericire in glasul si pe figura respectivului al carui prieten tocmai posta pe FB o fotografie de la concert - l-am indragit pe loc.
si inca o data mi-a fost ridicat moralul (la fileu) :))) in final, in aglomeratia de la iesire un tanar domn isi exprima liber dorinta de a fi ascultat Mala Vida si am cazut de acord ca in 5 saptamani o sa avem o varianta originala de "super vida" tot la Sala Palatului.

Afterparty, in Control. Am ajuns la putin timp dupa concert. Ne-am luat ceva de baut, amicul ar fi fost multumit - am ascultat si Mala Vida (cover version), iar clubul era plin. Petrecerea oficiala ii astepta pe artisti, desi Eugene a anuntat pe scena ca berea de dupa se bea la Underworld (se pare, prieten bun cu cei de acolo). Chiar si asa, la nivelul asta de organizare si de public nu cred ca se cadea sa faca o figura de gen. Artistul, tot artist.

Manu Chao - coincidenta il readuce la Bucuresti

2011-03-02T15:30:00.006+02:00

ceva mai tarziu pe "piata online", am preferat sa savurez in tihna anuntul.
legat de unele dintre concertele la care am participat cu onoare si stil, desigur, am ceva semne de intrebare. mai exact? este vorba despre suma de coincidente care le-au inconjurat...
mai intai si-ntai, mi s-a intamplat in 2006. eram in plina perioada glam-rock, cu billy idol in frunte, si, ce sa vezi? minune! exact in anul cu pricina a concertat la arenele romane...
apoi, acum 4 ani, de revelion. toata noaptea am jucat monopoly si am ascultat manu chao (poate nu pare, dar a fost distractiv). cateva saptamani mai tarziu, primeam vestea primului concert MC la bucuresti.
la fel am "patit" si cu aerosmith. nostalgia anilor '90 m-a apucat pe la inceput de martie si, dupa ce am postat un "cryin'" pe pagina de facebook, la jumatate de ora, events anunta aerosmith in iunie, tot la bucuresti.
ca sa revin la MC, in urma cu vreo doua saptamani, dedicam o zi intreaga artistului "iberico-hexagonal", pentru ca doua, trei zile mai tarziu sa fie anuntata revenirea lui pe scena muzicala a capitalei. (poate ne indreptam spre arene, totusi, sau polivalenta?..) oricum si oriunde, evenimentul e binevenit si mult-asteptat.
acum ma gandesc sa-mi canalizez energiile si mai mult spre un Boss, Stones sau ...

Me Myself and U2 (II)

2011-02-25T10:19:00.000+02:00

"Still shakin'
Still in pain..."

se facea ca aveam 13 ani. cunoasteam piesele difuzate pe Mtv si VH1, dar cam atat.
intr-o frumoasa zi de scoala, un amic imi spune ca tocmai ce si-a cumparat mai multe albume U2. "de ce nu?", mi-am zis.
se numea Achtung Baby. l-am ascultat cap-coada de cateva ori, am transcris versurile. l-am memorat.
au urmat inca trei albume imprumutate, apoi 7 in colectia proprie.
war, october, pop, zooropa si nu neaparat in ordinea asta.
ieseau din tiparele mele muzicale din vremea respectiva, iar timp de vreo 6 ani, datorita lor, am tras linie, am adunat, si i-am dat un nume: perioada Irish.
pentru ca atunci cand te pasioneaza ceva cu adevarat incerci sa cauti, sa afli, toate lucrurile ce tin de mediul din care provine.
si, pe langa descoperirile involuntare, aprofundam tot mai multe in domeniul care ma interesa cel mai mult atunci.

cum a cucerit Alexandra S Franta

2011-02-22T16:00:00.005+02:00

primesc un comunicat cu titlul "Alexandra Stan cucereste Franta"
prima intrebare, eu zic absolut legitima, a fost "cine * e Alexandra Stan?"
din jur, nu m-a putut ajuta nimeni.
sigur, mi-am amintit ca pot fi considerata ignoranta in ceea ce priveste muzica dance romaneasca (aruncandu-mi privirea peste primul paragraf al textului, am aflat ca era vorba despre genul plin de inspiratie care face boom boom prin cluburi).
totusi, sa vii sa-mi spui ca Alexandra Stan a cucerit Franta cred ca e putin cam mult. la stiri n-au zis nimic! si le vad, le si ascult in fiecare zi. de doua ori!
plus ca ma gandesc ca unii au incercat luni, ani, s-au jertfit si tot n-am avut succesul asta fulminant si, iata, vine acum o duduie de pe plaiuri mioritice, invocandu-l pe unu' zis si "Saxoman" (asa am retinut), "Saxobeat" (aici am verificat :) si ia hexagonul pe sus.
oricum, este de apreciat ca am inceput sa cotropim teritorii si, mai ales, ca atunci cand se intampla suntem anuntati prin e-mail.
ce-ar spune Burebista?

se cauta sef barbat

2011-02-21T16:38:00.005+02:00

stiu pe cineva care a nascut pe cineva inaintea mea care-si doreste, de regula, schimbari
acum, in ceea ce priveste jobul
discutii scurte, fara concluzii clare
"mi-ar placea asta, dar nu am experienta", acolo nu "ca se mananca intre ei", dincolo "e salariul prea mic", in corporatii "nici nu ma gandesc"
de curand, o amica a persoanei primeste si accepta o oferta
persoana imi explica: "e vorba de bani mai multi, nu e ceva complicat de facut, programul e destul de ok. foarte bine pentru ea"
ii dau replica: "spune-i sa te aiba in vedere"
"eei, nu vreau eu in domeniul asta, sunt oameni nashpa"
"mda. atunci incearca la revista aia de femei"
"intre muieri nu e bine... (amica) imi spunea ca are un sef barbat. tanar, simpatic..."

este adevarat, recunosc, am preferat (si o fac si acum) sefii barbati.
mai detasati. te certi cu ei, dar rezolvi problemele aproape pe loc, iar a doua zi relatia este ca la inceput... nu sufera de niciun sindrom si nici nu te privesc cu invidie atunci cand ai parul mai ondulat sau sutienul mai ofertant. dimpotriva! :)))
lasand gluma (sau aceasta parte de adevar) la o parte, barbatii sunt chiar sefi misto. mai ales daca nu au complexe majore.

insa nu stii niciodata cand intalnesti femeia perfecta ;)

Me Myself and U2 (I)

2011-02-19T22:42:00.015+02:00

Si tot mai multe voci infirma venirea lor... Nicio problema! Si AC/DC au ajuns la un an dupa si niste decenii mai tarziu si a meritat asteptarea. Asa ca, 360 se va incheia, iar la Bucuresti U2 vor pune in scena un Joshua Tree amestecat cu Rattle and Hum.
UTOPIE
I-am iubit fara drept de apel timp de 6, poate, 7 ani. Am ascultat toata discografia, invatat pe de rost versuri, ordinea si durata pieselor.
Pasiunea a inceput sa se stinga de la HTDAAB. Iar cel mai recent, NLOTH, mi-a parut destul de plat, cu exceptia a vreo 2 piese, afectiv/emotional vorbind. In ceea ce ma priveste, nu m-a atins.
Insa, ca orice mare iubire din viata unui om, si in acest caz - ramane respectul, iar The Joshua Tree (1987) si Rattle and Hum (1988) vor fi intotdeauna albume de capatai.
Implicit, vremurile cand Bono avea atat de multe de exprimat si o facea atat de bine, cand The Edge punea la cale aranjamente muzicale (oricat de desuet ar suna) care sfidau orice conventie si, mai presus de orice, comercialul.
Mesaj social si politic, rock si blues, folk-rock, country, gospel, coveruri si piese absolut originale, o America mai umana decat o percepusem pana atunci si, in concluzie, o Irlanda atat de prolifica (si) muzical.

Don't believe the devil
I don't believe his book
But the truth is not the same
Without the lies he made up

Don't believe in excess
Success is to give
Don't believe in riches
But you should see where I live
I...I believe in love

Don't believe in forced entry
Don't believe in rape
But every time she passes by
Wild thoughts escape
I don't believe in death row
Skid row or the gangs
Don't believe in the Uzi
It just went off in my hand
I...I believe in love

Don't believe in cocaine
Got a speed-ball in my head
I could cut and crack you open
Do you hear what I said
Don't believe them when they tell me
There ain't no cure
The rich stay healthy
The sick stay poor
I...I believe in love

Don't believe in Goldman
His type like a curse
Instant karma's going to get him
If I don't get him first
Don't believe in rock 'n' roll
Can really change the world
As it spins in revolution
It spirals and turns
I...I believe in love

Don't believe in the 60's
The golden age of pop
You glorify the past
When the future dries up
Heard a singer on the radio late last night
He says he's gonna kick the darkness
'til it bleeds daylight
I...I believe in love

I feel like I'm falling
Like I'm spinning on a wheel
It always stops beside of me
With a presence I can feel
I...I believe in love ("God")

Gabi Nicolau

2011-02-17T14:58:00.003+02:00

update:
pentru cei care cauta informatii despre Gabi Nicolau (si nu sunteti putini), iata aici un interviu realizat in 2010

enjoy!

pasarica, du-te in Japonia!

2011-02-15T10:53:00.003+02:00

un indemn care nu mi-a fost adresat, dar care, venind de la o superba doamna trecuta de prima tinerete, mi-a dat mult de gandit.
mi se intampla, ca tuturor de altfel, sa ascult conversatii "ajenas".
asa a debutat si dimineata asta. doua distinse domnisoare stateau de vorba. au fost intrerupte de o a treia, pe care am si remarcat-o imediat. imbracata sport, cu un aer usor occidental, una dintre acele femei care nu s-au blazat desi au trecut de o varsta. o prezenta agreabila, pe scurt.
ca sa trec mai repede la subiect, dialogul a fost ceva de genul:
- pasarica, ce cauti aici? credeam ca esti in Japonia!
- nu, n-am plecat. am de lucru...
- nu se poate! cum? nici nu concep. cati ani ai?
- 28.
- vaaai, vai de mine! la varsta asta! ce astepti sa faci aici? n-ai ce faci? nu aveti niciun viitor aici! noua ne-a trecut vremea, dar tu esti tanara, trebuie sa pleci. e departe, dar acolo e alta viata! o sa faci copii, nu vrei sa-i cresti aici! gandeste-te cu capul tau!
- daa, stiu.
- e Japonia, nu e Italia... sa nu te mai vad p'aici. pasarica, pleaca!

si stai si te gandesti...

flori, fete, filme sau baieti?

2011-02-11T14:38:00.004+02:00

nu, nu, sunt de multa vreme hotarata.
ce mi-a amintit de asta - o discutie, acum 2 minute, cu o colega.
am realizat ca n-am mai jucat jocul asta de 17, 18 ani, ca nu mai stiam regulile, dar ca, slava cerului, il jucam corect la vremea aia.
colega a aflat tarziu ca era pe baza de pupat...

am inceput sa caut prin dosarel si am gasit mai multe jocuri care-mi placeau. de departe insa, Castel era cel mai tare!

interviu AB4

2011-02-10T10:25:00.001+02:00

Cântă rock tineresc, rock cu avânt, iar în curând vor decola spre Italia. AB4 se reunesc atât de rar în România, încât orice cântare de-a lor este „vânată” de către fani. Patricia Marinescu a stat de vorbă cu cei patru de la AB4 înainte de concertul din Club Control.
TOB

looks like a Lady

2011-02-08T13:49:00.003+02:00

exista doua moduri in care sunt abordata pe strada, la magazin sau in piata
'doamna/domnisoara' sau 'papusa/ingeras'
de ce asta?
pai, asa cum ii sta bine romanului, prima impresie primeaza. cum altfel? doar e prima
outfit-ul decide
in functie de el, apelativul variaza.
spre exemplu, astazi am decis sa optez pentru un look office-casual, adaugand la haina neagra si niste tocuri de 5.
insa piesa de rezistenta, de departe, a reprezentat-o perechea de ochelari de vedere - doctor like - fara rame!
succesul a fost garantat, iar doamna de acum era papusa de duminica seara care cumpara mere de la magazinul din colt sau ingerasul de la Angst de acum o saptamana...
oricum ar fi, trebuie sa recunosc ca-mi place diversitatea :D

Oracol 2011

2011-01-17T12:10:00.009+02:00

1. Luati cartea cea mai la indemana, deschideti la pagina 18 si notati al 4lea rand.

“Oameni sunteti voi, iar eu sunt Dumnezeul...” (Dreiser, “O tragedie americana”)

2. Fara sa verificati, cat e ora?

12 fara

3. Verificati: 12.01

4. Cum sunteti imbracat?

gri cu gri cu negru...

5. Inainte de a raspunde la acest chestionar la ce va uitati?

La monitor

6. Ce zgomot auziti in afara celui facut de calculator?

INXS, By my side - daca poate fi numit zgomot

7. Cand ati iesit ultima data si ce ati facut cu ocazia aia?

Sambata seara, in vizita la Cristiana si DJ-ala in Woodstock

8. Ati visat ieri noapte?

9. Cand ati ras ultima data?

cam acum o ora

10. Ce aveti pe peretii incaperii unde sunteti?

nimic

11. Daca ati deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-ati cumpara?

masina

12. Care este ultimul film pe care l-ati vazut?

"maine mergem la cinema"

13. Ati vazut ceva neobisnuit astazi?

14. Ce parere aveti despre acest chestionar?

:) l-am descoperit in arhiva blogului, in 2006... m-am gandit sa-l repet

15. Spune ceva ce nu stim inca.
Unii spun ca am crescut mult.

16. Care ar fi prenumele copilului dumneavoastra daca ar fi vorba de o fetita?

poate Eva, poate Clara, poate Valeria

17. Dar daca ar fi vorba de un baiat?

Poate Mihnea, poate Serban, poate Andrei

18. V-ati gandit deja sa locuiti in strainatate?

Da. Nu mai sunt atat de pornita, dar daca se arata ceva, n-as ezita.

19. Ce ati dori sa va spuna Dumnezeu cand intrati pe portile Raiului?

Ca ma voi intoarce.

20. Daca ati schimba ceva in lume, in afara de politica, ce ati schimba?
mentalitati

21. Va place sa dansati?

O, da!

22. Obama?

No comment

23. Care a fost ultima chestie pe care ati vazut-o la televizor?

Stirile diminetii

24. Care sunt cele patru persoane care ar trebui sa preia acest chestionar?

........ poate Stela, poate Aura, poate Thea, poate Anca :)

zapada

2010-12-14T16:07:00.003+02:00

placerea mea :)

bilant de Echinoctiu

2010-09-23T12:13:00.007+03:00

dupa atata caldura, praf si sperante de vazut grecii ori spanii, iata ca vara a trecut.
tocmai ce-am sarbatorit echinoctiul de toamna si este vremea unui bilant.
dupa cele trei luni - mai mult sau mai putin de cuptor - patricia marinescu declara cu mahnire, dar cu credinta ca la anul va fi mai bine, ca nu a reusit sa faca tot ce si-a propus.
a iesit prea putin din Bucuresti, dar a petrecut frumos oriunde s-a aflat.
oricum, vara a fost una a premierelor in materie de transport/cazare/imprietenire... ceea ce e un mare plus.

1 mai l-a petrecut undeva la tara, in dambovita, cu cortul. iar vara urma sa aiba oarecum aceeasi soarta. plecari intempestive, popasuri aiurea, turism culturalo-bahic si muzici alese.
14-18 iulie, Vama Veche
7-8 august, Brasov - Sf Gheorghe
28-29 august, Muscel (Db)
18-19 septembrie, Vama Veche

acum asteapta cu nerabdare iarna, poate se arata o bulgareala pe la munte ori, si mai interesant, la mare!
:D

Maratonul de Lenevit

2010-09-07T15:17:00.003+03:00

Lenea, o stare de fapt.

3 zile, 2 evenimente, un singur om

2010-09-01T12:16:00.006+03:00

Am lasat sa treaca trei zile, pentru ca oboseala sa dispara. Au trecut trei zile, a iesit si soarele, iar moralul a mai scos capul din nisip. Dupa trei zile, pot ingaima cateva cuvinte despre weekendul pe care tocmai l-am petrecut.
Doua petreceri, doua orase, un traseu (aproape) montan si un festival. Cata treaba am avut!
Incepand cu inceputul, vineri seara, curtea Woodstock Cafe era neincapatoare. M-am prezentat hotarata sa fac o petrecere la fel de adevarata ca rock’n’rollul pe care-l promisesem.
Muzica a curs natural, bautura la fel, oamenii nu incetau sa se miste. Cand la bar, cand afara, harmalaie, voie buna, burlaci si aniversati, mai tineri sau mai «copti», pana la 5 dimineata toti ne-am simtit bine.
Dupa doua ore si ceva, ma postam in autogara. Asteptam microbuzul de Moroieni, care pleca la 8.45. Si-am rezistat eroic pana atunci. La 12 fara ceva, coboram. La fel de obosita cum urcasem.
Bagajul nu era voluminos, insa cu greutate.
«Sunt trei kilometri si ceva pana acolo», mi s-a spus. «N-ar trebui sa fie atat de complicat», mi-am spus. «Aa, domnisoara, daca stiam ca v-au spus trei, nu va mai spuneam acum ca sunt sase», a completat domnul de la magazinul din sat.
M-am asigurat inca o data ca sunt 3 si ceva si am pornit, convinsa din punct de vedere hamalic ca nu va insemna prea mult in timp.
Mea culpa!
O ora si jumatate si indicatoarele de prin copaci nu ma ajutau deloc. Ultimul, a pus un pumn de sare pe rana «ce-a fost mai greu a trecut. oare?» Cred ca stiu la ce se refereau oamenii. Cu siguranta, toti stim. Dar la momentul ala, dupa sutele de momente in care as fi campat in padure, nu dadea bine deloc.
Ajung! Clover Fest ♣ Editia Unu. A doua zi.
Un peisaj mirific, cum de foarte mult timp nu mi-a fost dat sa vad, pentru ca la fel de foarte mult timp nu am mai parasit drumurile asfaltate pentru o poiana inverzita.
Montez cortul - unul de tip «puf!». Nu era moale, ci doar se autoinstala in 2 secunde. O cafea, un campionat de Cruce cu amicii, iar pe inserat, cand multumeam cerului pentru umbra si racoare, am inchinat o licoare pentru festival si, cu petrecerea gata pornita, ne-am pregatit sa ascultam trupele programate.
Am inceput cu Idol. Cateva fete cu aere dure (nici macar de dure), vestimentate ca venite de la inceput de ani ‘90. Am trecut peste aparente, dar n-am putut trece peste uitatul versurilor “I love rock’n’roll” si nici peste strigatele ca din gura de sarpe, in portiunile in care ar fi trebuit sa ne gadile placut auzul un alto… whatever!
Am fost razbunati de baietii de la Recycle Bin! O prestatie reusita, iar eu, recunosc, nemaivazandu-i in concert pana acum, am fost placut surprinsa. Ei le-au dedicat fetelor cateva acorduri si cu asta ne-am racorit.
La fel si cu furtuna inceputa la miezul noptii, care ar fi putut transforma totul intr-un Woodstock ☺ , dar despre asta, data viitoare.

Summer's Almost Gone

2010-08-26T09:56:00.005+03:00

nu stiu cand, nu stiu cum, dar stiu de ce. pana la urma, cred ca asta e cel mai important. motivul. si cand motivul exista, atunci nimic altceva nu mai conteaza.
vara a venit la fel de repede cum a trecut primavara. care, la randul ei, a fost scurta, pentru ca, nu-i asa, la 8 martie viscolea de ti-era mai mare dragul. poate ca versurile de mai jos ar fi trebuit sa fie cele ale piesei Indian Summer. pentru ca se anunta una - stiti, atunci cand vara (climatic vorbind) se prelungeste in lunile de toamna. insa "I love you the best/Better than all the rest" e putin prea romantic, daca nu, pentru cei mai putin cunoscatori in ale Doorsului - pentru ca, interpretat pe un fundal muzical atat de inconfundabil, textul preia o cu totul alta forma - ar putea parea chiar gretos la ora asta, venind din partea mea.
deci, raman la varianta simpla - summer's almost gone care, desigur, pune problema unde (dracu) vom fi cand se va fi terminat vara. buna intrebare!

Summer's almost gone
Summer's almost gone
Almost gone
Yeah, it's almost gone
Where will we be
When the summer's gone?

Morning found us calmly unaware
We'll burn gold into our hair
At night, we swim the Lethen sea
When summer's gone
Where will we be
Where will we be
Where will we be

Morning found us calmly unaware
We'll burn gold into our hair
At night, we swim the Lethen' sea
When summer's gone
Where will we be

Summer's almost gone
Summer's almost gone
We had some good times
But they're gone
The winter's comin' on
Summer's almost gone

Finlanda, land of choice without the Carpathian garden!

2010-08-18T14:08:00.004+03:00

Finlanda, locul I in topul tarilor in care se traieste cel mai bine.

89,31 puncte: educatie - 100 de puncte si prima pozitie; sanatate - 90,34 puncte si locul 17; calitatea vietii - 91,48 puncte si locul 4; dinamismul economic - 70,49 puncte si locul 8; climatul politic - 92,67 puncte si pozitia 5.

Cand ma gandesc la Finlanda, primul lucru care-mi vine in minte este faptul ca, in 2001, a facut obiectul primului referat pe care l-am facut pentru Europa, materie de anul II.

Printr-o simpla cautare in Google, as putea posta aici, mai jos, o gramada de informatii despre tara cu pricina, dar n-are nici un rost. Asta poate face oricine. Ce e cel mai greu, e sa traim ca acolo sau sa traim acolo!

Recunosc, n-am luat niciodata in calcul aceasta varianta. M-am vazut intotdeauna traind, daca as pleca din Romania, in Europa, insa tarile vizate mai mereu – Spania, Marea Britanie, Irlanda, Franta si Germania.

Finlanda, Islanda (referat ce i-a revenit unei bune prietene), Norvegia, Suedia, Danemarca… le-am considerat mereu tari de vizitat.

Oricum si pe orice loc ar fi iesit, daca ar fi sa-mi zica cineva – mergi si traieste acolo toata viata! – m-as duce cu ochii inchisi.

Poate vine si Mos Craciun mai des!

Avem un concert, cum procedam? sau Ardelenii o ard molcom!

2010-08-16T14:52:00.005+03:00

De fiecare data cand lipsesti de la un concert, incerci sa-ti faci mai apoi o idee despre cum a fost, ascultand opiniile (de cele mai multe ori) avizate ale celor prezenti la fata locului. Si, la fel de des, iese un amalgam.

Spre exemplu. Cu trei gasti tragand in aceeasi directie, n-am ajuns la Cluj pentru ceea ce a fost aseara concertul Iron Maiden. Raspunsul meu «i-am vazut acum 2 ani » n-a satisfacut pe nimeni, si pe buna dreptate. Imi explica cineva – daca asculti un album, il asculti o singura data, nu? Poti spune ca n-ai de ce sa revii asupra lui, pentru ca l-ai ascultat deja. Nu faci asta, deci…

Deci, ce sa mai spun in apararea mea acum? Nu sunt un fan Maiden. Le apreciez muzica, ii respect ca artisti, dar motive nu suficiente, se pare, pentru a cere o zi libera de la serviciu, a ma deplasa pana la Cluj, petrecand 16 ore in trenurile romanesti. Asa ca am ratat distractia si am asteptat reactiile ulterioare.

Si ce sa vezi?

Dis de dimineata, la birou, intru pe site-ul Antenei 3 si gasesc un mini-video, filmat din camp, de undeva… si cateva opinii ale fanilor. «Super-concert!», «Minunat!», «Sa mai fie si la Cluj d’astea, nu doar la Bucuresti» etc.

Ceva mai tarziu, spre pranz, pun mana pe telefon si-mi sun prietena aflata cu o seara inainte la fata locului. «Mai, eu m-am simtit bine. Ne-am distrat. Concertul a fost ok, ce sa zic? M-am intalnit si cu X si nu era prea incantat», se auzea slab vocea de la capatul… satelitului, urma clara de ”apreciere” a prestatiei britanicilor.

Ok, sa-l sun pe X, ma gandesc. Declaratiile venite de la el, ceva mai tarziu, mi-au confirmat aceleasi ganduri. ”A fost fain. Agitatie pe scena, una, alta, public destul de mult, insa cam linistit. Deh, ardelenii o ard molcom! Se pare ca Dickinson si-a cam pierdut vocea, nici sunetul n-a fost foarte ok, amplasarea proasta, dar ne-am distrat!”

In concluzie, am ratat o mare distractie si un concert nu tocmai fabulos...

P.S. in 2008, pe stadionul Cotroceni, si noi am ars-o molcom, pentru ca n-am vazut, n-am auzit. Dar ne-am bucurat cand am sesizat acordurile 666 si Fear of the Dark!
Acum asteptam GNR si OZZY!

Rockin’ like a hurricane!

2010-08-14T20:53:00.003+03:00

De la cea mai frageda varsta am pornit pe calea rockului. Inainte de ‘89, ocazional, ascultam muzici la magnetofonul pe care tata il ingrijea cu simt de raspundere, stergand capul de redare cu spirt inainte de fiecare auditie – este foarte probabil ca aceasta actiune sa fi fost nu de intretinere, ci de reparatie – si incarcam propriul soft cu povesti despre discuri Phoenix si Led Zeppelin care-i trecusera prin mana in vremea studentiei de la Timisoara.

La numai 8 ani, am auzit pentru prima data sintagma “Child in time”. Era ceva dincolo de cuvinte. Parea dintr-un alt spatiu. Fabulos!

Pentru ca aparusera in Bucuresti, deci la 50 km de casa, comerciantii de casete si discuri, si cu norocul de a avea o sora mai mare si un tata care aproape facea naveta in capitala, mi-a fost dat sa ascult cea mai complexa piesa rock a tuturor timpurilor pana sa implinesc varsta de 10 ani. Si m-a convins!

Domnul Gillan isi merita renumele, iar in ‘92 am suferit ca n-am vazut concertul de la Bucuresti, si nici Uriah Heep, nici Krypton despre care auzeam atatea sau Survolaj – care “lasasera oamenii cu gurile cascate”.

Am constientizat numele Jim Morrison prin ‘94. Singurul meu var primar avea vreo 3 anisori si un par buclat, blond, iar figura lui l-a facut pe tata sa-l asemene imediat cu liderul Doors. L-am intrebat atunci care-i treaba cu Morrison asta, mi-a povestit cate ceva si muream de curiozitate sa-l ascult, sa-l vad. Sigur, ca majoritatea, am ajuns sa-l si citesc, invatand toate vrsurile din cartea publicata in anii ’90 in Romania.

Prima caseta din epoca moderna a fost (si este) un The Best of Queen, a carei coperta a scandalizat intreaga familie. In prim plan, picioarele unei domnisoare si un fund acoperit doar pe jumatate, lasand cale libera ochiului catre zona inghinala. Insa, trecand de prima imagine, esenta era si mai tare :) Invatasem pe de rost toate piesele, de la Somebody to Love la Killer Queen. Lipsea I Want to Break Free, dar o stiam de pe vremea benzilor de magnetofon.

Prima caseta a aparut, natural, dupa prima combina muzicala (care si acum face fata cu succes sesiunilor de auditie a vinilurilor). Osaka!

Viata sociala, cata era la 10-11 ani, gravita in jurul muzicii. Faceam schimb de casete, de discuri. Aveam mare grija cui le imprumutam si, atat eu, cat si sor’mea, eram celebre (inca de atunci...) pentru strictetea privind perioada de troc (pentru ca, de obicei, era vorba de troc). Maximum 3 zile.

In 18 ani, am reusit performanta de a pierde o singura caseta. De fapt, nu am pierdut-o, respectivul nu mi-a inapoiat-o si atat. Era una dintre ultimele pe care le-am achizitionat – INXS “Elegantly Wasted”. Pacat! De atunci, n-am mai dat casete. Nici cartile nu prea imi ies din casa, cat despre discuri – nici nu incape vorba.

Mi-am promis un recensamant al casetelor si va fi facut pana intr-o luna de acum inainte. Din amintiri, as putea spune ca avutia consta intr-o cifra de 350. Pentru ca, dupa Queen, au urmat toate albumele Doors, Zeppelin, mare parte din Aerosmith, Rolling Stones, Emerson Lake & Palmer, Pink Floyd, Hair, Bob Dylan, Joan Baez si tot asa.

Un alt moment crucial in formarea mea a fost aparitia televiziunii prin cablu. N-as vrea sa cred ca ma insel, dar se intampla undeva in 1994. Pana atunci, incercam sa prindem noutati urmarind TV Soti, care difuza jumatate de ora de muzica, dimineata, preluata de la Super Channel. INXS – imi amintesc costumul alb din piele al lui Hutchence, Heroes del Silencio si Entre Dos Tierras.

Intr-o dupa-amiaza, pe cand ma intorceam mai mult sau mai putin victorioasa in urma unei alte zile de scoala, ajung acasa si, ce sa vezi, mare zarva. Niste oameni tocmai terminasera de montat cablul si se retrageau. Am ajuns in dormitorul parintilor si tata butona. Prima imagine care mi-a aparut pe ecran a fost cea a lui AXL Rose interpretand “Knocking on heaven’s door” pe Wembley. Ca ieri!

Si acela a fost momentul in care parintii mei au inceput sa-si dezvolte isteriile. Fata lor “invata” cu muzica toata dimineata, acasa, stand cu un carnetel, notandu-si nume de trupe si piese vizinate pe MTV-ul britanic pe care-l prindeam la acea vreme. A urmat VH1 din Germania – o adevarata mnune a lumii, apoi MCM, CMT (Country Music Television) si nu mai stiu cate alte posturi.

Casetele se inmulteau, discurile, la fel, au aparut apoi CD-urile si parca ascultatul muzicii a devenit un lucru banal prin 2003, cand internetul ne-a facut partasi la atatea aparitii de trupe si albume (pe mine m-a facut partas mai tarziu, ca n-am avut-o p’asta cu netu’, dsi facusem informatica).

Am multumit cerului ca a venit si “razbunarea”. Dupa atatia ani de obiectii ca petrec prea mult timp ascultand muzica, am reusit sa ma folosesc de cunostintele acumulate si sa fac fata (zic eu) momentelor in care am fost nevoita sa scriu pagini intregi despre concerte ce aveau sa vina, despre concerte care au fost. Ba, mai mult, sa fiu editor pe muzica la una dintre cele mai apreciate, la acea vreme, reviste de going out.

Asa ca - incet, incet - am reusit sa revin cumva la spiritul pe care-l aveam la inceputul anilor ‘90 si asta, desigur, cu putin ajutor din partea prietenilor. Noi cunostinte – oameni si lucruri – s-au aratat, iar viata devine, din nou, din ce in ce mai interesanta.

(I) Keep on Rockin’!

Terapia prin shopping nu exista

2010-08-12T12:33:00.001+03:00

Mit sau realitate?

De cand am ajuns in epoca moderna, de cand Cosmo a devenit trend si a trecut, la fel ca orice moda, auzim ca shoppingul face minuni. Ba, mai mult, e o terapie! Exista pareri si parere, la fel cum exista shopping si shopping - ca, de ceva vreme, nu-i mai spunem «merg la cumparaturi» actiunii intreprinse in vederea trocului de bunuri.

Sa luam un prim exemplu.

Ai fost parasit/a. Vorbea prea mult la telefon, desi n-avea flori pe balcon, iar in final ai aflat cum o/il chema pe cel/a cu care vorbea. Si acum, dintr-o data, singur/a. Te gandesti desigur, ca o partida de… shopping iti va face bine.

Pornesti la vanatoare. Dar ce sa iei mai intai? O geanta, o fusta, o pereche de pantaloni, jeansi sau poate niste ochelari de soare? O sapca, un ceas sau niste butoni pentru camasa? Si daca da, ce model? Rezolvand cu modelul, ramane de ales culoarea. Dupa ce constati ca a trecut jumatate de zi de cand umbli prin magazine si esti in continuare singur si cu mainile goale, aflat in fata unei grele decizii – tricoul sa fie verde sau albastru? – renunti la idee, pentru ca iti dai seama ca nici bugetul nu-ti permite chiar sa te destrabalezi. Nu ca ai putea s-o faci. Sunt atatea culori si modele in jur, incat ti-ar mai trebui o saptamana sa te hotarasti.

Pleci resemnat si epuizat psihic inspre un bar, unde te asteapta gasca, cu care sigur timpul va trece mai cu folos.

Doi.

Simteai de ceva vreme ca garderoba ta are nevoie de o noua pereche de pantofi/sandale. Decizi ca este momentul sa faci o astfel de investitie. Dar ceva te face sa te gandesti de 2 ori. Afara, la umbra blocurilor din oras, termometrele arata 40 de grade, desi este 5.30 dupa amiaza.

Iti iei totusi inima in dinti si pornesti prin centrul parjolit. Dupa o ora si jumatate de mers, timp in care ai intalnit aceleasi modele si descoperi ca vreo doua magazine pe care te puteai baza candva, sunt acum falimentare, cu ochii impaienjeniti de la caldura desprinsa mai mult din asfalt decat din cer, renunti. Te adapostesti la o terasa racoroasa, ascunsa intre copaci, bei o cafea si realizezi ca shoppingul sucks!

A doua zi alegi varianta online. Mult mai economica, si ca timp si ca bani, si produsele vin acasa ;)

Trei.

Imi place sa merg la piata! Aprilie-mai sunt lunile cele mai colorate in Piata Drumul Taberei. Productie proprie sau import, ‘vegetablele’ dau un peisaj minunat! Si nu doar primavara. In orice anotimp. Da, chiar si iarna. Prin nameti sau ger, sau amandoua, piata are viata. Are personalitate. E vie!

Salata verde, ridichi, morcovi, cartofi, brocoli, patrunjel, mere golden, struguri, pepeni, pepeni, pepeni, cirese, ardei, castraveti, ceapa verde, telina sau capsune, paine proaspata si multe flori!

Orice varianta am alege, portofelul va deveni tot mai usor si shoppingerul tot mai obosit. Mai bine bem o bere!

Penibil, din fr. Pénible

2010-08-11T11:24:00.009+03:00

Momentele penibile nu ocolesc pe nimeni.

Pe mine ma binedispun, atata timp cat pastreaza o urma de decenta. N-am inteles niciodata apetitul americanilor, spre exemplu, pentru umorul de gen. Sigur va amintiti filme ca «American Pie» , desigur, sau tampenii de gen cu adolescenti in prim plan.

Sunt persoane carora, daca li s-a intins rimelul sau patat pantalonul, traiesc o adevarata drama. Ei bine, nu ma incradrez aici. Chiar daca mama si acum ma scruteaza atent de cate ori ma vede, asigurandu-se ca hainele sunt curate si calcate, sau ca pantofii sunt lustruiti, nu mi-am creat o obsesie din asta. Daca se sifoneaza camasa, nicio problema, cred ca e de inteles ca autobuzele sunt pline sau ca atunci cand geanta de pe umar cantareste 3 kg n-o s-o lase nedungata. La fel si cu murdaria. Pai cine a pomenit un alb impecabil in orasul asta? Nici in negru nu poti fi perfect curat, si asta pentru ca praful se vede. El nu sta niciodata departe. Zboara, se aseaza si ramane pana la o ulterioara spalare. Praful este genul care suna a doua zi. El nu te paraseste niciodata de bunavoie. Este, poate, cel mai fidel, si combinat cu apa, poti crede ca nu vei scapa de el toata viata.

Penibil, din fr. Pénible, este atunci cand – asa cum incepe de regula o definitie orala in RO – o actiune ce parea inofensiva are urmari neasteptate care, de cele mai multe ori, te fac sa pari cel putin imgramadit, daca nu chiar prostut.

De exemplu. Astazi, cu o intarziere de jumatate de ora, cobor din autobuz. Berzei, aglomeratie, masini cat vezi cu ochii. Imi spun ca n-are rost, pentru inca 2 minute, sa nu ma opresc in acel moment la magazin, pentru ca, mai apoi, va fi mai greu sa ies din institutie, iar sa astept ca o colega sa faca iar treaba asta ar fi… penibil. Traversez grabita si dau, la fel de precipitata, sa deschid usa supermarketului. Un maner rotund, pe care mana nu a putut sub nicio forma sa-l stranga. Aluneca din palma, iar eu mi-am pierdut echilibrul. Partea decenta a momentului a reprezentat-o un domn, care m-a prins din picajul meu ce mi-ar fi putut fi fatal in mijlocul unei intersectii aglomerate. A zambit, unii dintre noi au ras chiar, si m-am vazut nevoita sa explic problema. Desigur, usa era de vina, prea grea si cu un maner rotund si alunecos. Pornind de la intrebarea mai mult sau mai putin retorica „dar cine ma cunoaste?”, momentul, chiar si dus la extrema (de jos, in acest caz), nu ar fi fost atat de tragic, social vorbind. In schimb, mi-ar fi fost destul de greu sa nu-mi reaccidentez piciorul drept, riscand sa devina „impracticabil”, cum spunea cineva.

Cercetand cotloanele propriei minti, un moment de maxima glorie isi face aparitia – pe langa penibilele intrari in usa, pentru ca nu se calculeaza niciodata corect distanta dintre toc si bucata de lemn care sta intredeschisa; alunecat ca pe derdelus pe o intinsa portiune de scara, sub privirile admirative ale colegilor de facultate; adormit in bar dupa o noapte de munca; sforait intr-un pat strain; sfatuita de parinti, chiar si la varsta cu care ma mandresc, sa nu stau pana tarziu in noapte la terasa, sa nu fac baie singura in mare, sa ma adapostesc de ploaie ori sa nu uit sa deschid geamurile noaptea, sa se racoreasca in casa – imi amintesc de 1 mai 2002, Vama Veche.

Ma aflam pentru prima data, de 1 mai, la mare. In Vama. Pe vremea aia, era inca ok. Trebuie sa marturisesc ca in cei patru ani de liceu, de facultate, apoi la master si la slujbele pe care le-am detinut (sau m-au detinut), am fost celebra si, desigur, modesta. Nu incape indoiala! De cele mai multe ori, avand si un partener/a cu care imparteam gloria.

De data aceasta, in Vama, dupa o reusita saptamana petrecuta la Sulina, unde notorietatea fusese castigata cu maxim de puncte si acorduri de chitara, ma aflam nu cu una, ci cu doua gasti, iar celebritatea n-o imparteam cu nimeni. Pe de-o parte se aflau fetele din camin si prietenii lor, de cealalta – punkerii, prieteni ai unei bune si dragi colege si prietene din facultate.

Dupa o zi friguroasa, mai intai, apoi foarte calduroasa, dupa zece pahare de bere de la care n-am avut nimic, draft-uri care au dat batai de cap tuturor, ajungem dupa inserat la ceea ce avea sa devina Expirat. In spate, se afla Jack, unde muzica era mai pe gustul meu, dar daca gasca se afla aici… Vlase, cel care avea spatiul la acel moment, sapase (probabil nu chiar el) niste mari gropi. Pesemne pentru a adaposti niste piloni ce ar fi ajutat la acoperirea terasei sau habar n-am! Cert este ca amicilor mei le-a venit monstruoasa idee sa mute masa la care stateam cat mai aproape de o astfel de groapa, ca atunci cand intra cate un nefericit mai boem sa cada in ea. Trebuie mentionat ca nu am participat la aceasta idee, mi s-a parut imberba si putin periculoasa, chiar daca gropile n-aveau mai mult de 40 cm adancime. Si, intr-adevar, cum intrau pe poarta, picau vamaiotii ca secerati. Se ridicau delicat, unii zambeau, altii injurau printre dinti, in sfarsit, nu se supara nimeni foarte rau. Si, cum stateam asa la o vorba, din difuzoare se aude Billy Idol. Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri. „Rebel Yell”! Pentru ca prin spate nu aveam cum trece, sa ajung la prietenii care creasera un ring in colbul Vamii, pun piciorul drept pe banca si pe cel stang jos, sa cobor. Al doilea insa a nimerit direct intr-o groapa, iar intreaga geaca de piele neagra din dotare era acum gri-maro. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. Cand m-am dezmeticit, eram intinsa ca un Isus (sa-mi fie iertata comparatia) pe jos, insa Generalul a fost prompt si m-a ridicat, consolandu-ma ca nu m-a vazut nimeni. Nuuu, nici vorba. Doar ca, dintr-o data, prieteni din toate partile isi faceau aparitia, imbratisandu-ma si curatandu-ma. Oameni de treaba! Mi se intampla sa rad cu lacrimi si acum, cand povestesc intamplarea si ma vad intinsa in praful din Vama. Ce-i drept, va ramane unul dintre momentele mele de aur!

Legat de aceleasi doua zile de Vama, ma aflam in a doua practica din anul II de facultate. Cu baza la Calimanesti, am cutreierat Fagarasul si imprejurimile, dar am trecut si prin Costesti, sa vedem Trovantii. Si cum ne fotografiam cu falusurile pietroase, o colega de an, pe care o stiam din vedere, se opreste in apropierea noastra, a fetelor cool. Ma rog, de fapt baietii de la Geologie ne poreclisera Pokemoni – eram trei gagici maruntele, tot timpul puse pe harjoneala. Colega de an - o tipa bruneta, cu par lung si o figura inteligenta si serioasa, pe care am mai intalnit-o si dupa terminarea facultatii - intra in vorba, intrebandu-ma ce mai fac. Ii raspund aproape sec „bine” si ea continua. „Te-am vazut in Vama, erai cu gasca de prieteni”. „Da, am fost, dar eu nu te-am vazut”, a venit si replica mea, intr-un mod atat de natural, fara sa ma gandesc nicio clipa cat de arogant a putut sa sune. Un moment absolut penibil, pe care nici acum nu am reusit sa-l indrept, desi nu cred ca mai are vreo importanta pentru respectiva. E foarte probabil sa se fi prescris. Sper!

Desi imi spun de fiecare data sa gandesc bine inainte sa deschid gura sau sa actionez, nu reusesc de fiecare data. Asa ca reusesc frecvent sa dau cu oistea-n gard. Cand imi amintesc de propria promisiune, tac. Si atunci momentele penibile se inmultesc...

to be continued, for sure!

...pe racoare!

2010-08-10T14:12:00.002+03:00

Dimineata.

Momentul zile pe care-l prefer. Nu m-am bazat niciodata pe zicala “cine se scoala de dimineata, departe ajunge”. Nu. Respectivul e doar mai obosit, casca toata ziua si i se agraveaza cearcanele, pe care si asa le poarta de ani buni. Cateodata, cu mandrie! Insa eu nu ma pot abtine. Ma trezesc devreme, si pace!

Trecand de aceasta introducere. Cei care ma cunosc, putini la numar, stiu ca delectarea cea mai mare este micul dejun+cafea+stirile radio. Ei bine, de cateva saptamani, aceasta placere nu mai este satisfacuta pe de-a-ntregul, chiar daca ma trezesc la 6.30. Trebuie sa plec spre birou in jur de 8, cel tarziu, si astfel, nu mai am tihna de acum doua, trei luni. Sau de acum un an ori doi.

Ma invidiati? Foarte probabil. Si eu! Dar, gata, vremurile bune (lenevitul de dimineata) s-au dus. La munca "programata"!

Si cum merg catre birou folosind transportul in comun, diminetile sunt si mai pline. Cateodata savuroase, alteori, pline de nervi si frustrare.

Spre exemplu, n-am inteles niciodata de ce atunci cand in jurul tau sunt scaune libere, intotdeauna singurul sau unul dintre putinii urcatori din statie se aseaza langa tine. Si, de cele mai multe ori, el ar putea ocupa doua scaune. Asta mi s-a intampla si astazi. Pe la a doua statie, cand ma bucuram din plin de aerul conditionat din 268 si de liniste, nimeni n-are chef de discutii lungi dimineata, in drum spre centru, urca un domn. Avea pana in 40 de ani, imbracat obisnuit, curat, insa maneca scurta a camasii sale in dungi m-a stresat tot drumul. Plus ca eu stateam deja pe trei sferturi de scaun, evitand sa-l iau in brate pe strain. Poate ca e simpatic, n-am sa stiu vreodata, dar la ora aia n-a facut decat sa ma scoata din sarite.

Un alt tip de calator al RATB-ului este Damboviteanul Logoreic. Dimineata, pranz sau seara, el este neobosit. Dialog direct sau la telefon, afli tot ce-a facut in viata si nici macar nu te intereseaza. Esti lovit de informatii din toate partile si, ce e mai trist, ca de multe ori DL este impersonat de cate o domnisoara de 17-20 de ani. E suparator cand afli ca unii inca incearca sa faca rost de scutiri, mai au de invatat un comentariu pentru teza sau rasfoiesc in galagie manualul de Engleza. DL este de multe ori inrolat unei gasti. Si atunci sa te tii!

Suparatori sunt si unii varstnici. Teroristii. Din pacate, o specie in plina evolutie. Tot timpul strangatori – fac mare economie de apa si sapun, urca si te pandesc de langa scaun. Indiferent pe care stai. Foarte rar ma asez pe cele rezervate, si asta numai noaptea – imi inchipui ca atunci poate dorm. Esti la capatul din spate al autobuzului sau troleului, masina predestinata, ii vezi cum vin intins, de obicei catre vreun pustiulica de scoala primara, pe care-l si apostrofeaza ca nu se ridica. Dar poate e si ala micu’ obosit! Nu se duce el la Piata Obor, dar cara niste carti in spate!

Desigur, despre manelistii activisti, pipitele de mall, baietii de cartier, cersetorii, vanzatorii ambulanti si alte asemenea specimene nu mai e mare lucru de adaugat.

Au fost suficiente doua zile in afara Bucurestiului, in Ardeal, ca la intoarcere sa-mi dau seama cat de sudisti suntem… Nu imi explic cum reusisem sa uit. Sau cred ca ma obisnuisem atat de mult, asa cum te obisnuiesti cu oboseala, incat nu mai sesizezi.

On the road again!

2010-08-09T13:46:00.009+03:00

Am pornit peste Carpati intr-o dimineata de sambata. Dis de dimineata!

Treaza de 24 de ore, traiam cu speranta ca in trenul accelerat de Satu Mare, care pleca din Nordul bucurestean, voi reusi sa ma odihnesc cele 4 ore cat avea sa dureze drumul pana la Brasov.

Ma si vedeam in compartiment, dormind fara drept de apel, pentru ca, desi sensibila la cel mai mic zgomot, in ultima perioada oboseala s-a adunat flagrant. Ardeam de nerabdare sa imi ocup locul cumparat cu 33 de lei, insa mare mi-a fost mirarea sa realizez ca acceleratul, care spre alte directii din Romania ma tratase cu respect, mirosea acum a navetist (care nu se spala cand ajunge seara acasa si nici dimineata, cand pleaca), iar amplasarea compartimentului in imediata vecinatate a toaletei facea ca din cand in cand un miros greu sa se abata asupra ocupantilor. Sa nu mai pun la socoteala si faptul ca husele scaunelor iti dadeau mancarimi doar privindu-le si faceau ca orice om normal sa devina ipohondru. M-am baricadat cu greu in scaunul de la fereastra, incercand sa nu las prea multi centimetri patrati de piele sa atinga vreo bucata din spatiul inconjurator. Mi-am pus ochelarii de soare, scut necesar pentru lumina care incepuse deja sa deranjeze retina. La 7.30, trenul porneste in directia Ploiesti Vest - Campina - etc – Brasov. Ma gandesc ca este foarte probabil ca somnul sa-mi fie atat de greu incat sa ma trezesc pe la Satu Mare, asa ca pun cu mare atentie alarma telefonului din dotare sa sune in jurul orei 11.

Concetatenii din compartiment – un domn trecut de a doua tinerete, o domnisoara la vreo 23 de ani, un bunic si doi nepoti – o fetita de vreo 10 ani si un baiat la inceput de pubertate. Deschid cat mai larg geamul de deasupra capului, spunandu-mi ca aerul e mai presus de orice, chiar si de o durere de cap.

La ora stabilita, trenul porneste catre destinatie. Dupa ce m-am instalat cat mai comod posibil, avand in vedere conditiile, mi-am zis ca nu are niciun rost sa ma ambalez pentru ca am fost inselata inca o data de CFR. Ma las pe spate si inchid ochii. Incep sa visez, dar schimbarea de macaz imi spulbera orice urma de fantezie. Inchid ochii la loc, o senzatie de bine ma cuprinde, dar, ce sa vezi, copii se pusesera pe mancat. Mi-am zis – sunt cuminti, odihniti si este foarte probabil sa le fie foame. Asadar, am asteptat cuminte sa isi satisfaca nevoile firesti, cu un Happy Meal, si am inchis inca o data ochii.

Se facea ca un prieten ma lasase cateva minute responsabila de bar. Asteptam cuminte in spatele tejghelei, sperand ca n-o sa vina nimeni sa ceara vreun cocktail si nici macar o vodka tonic. In fata mea, isi fac aparitia doi barbati. Calmi, cu figuri comune, insa unul dintre ei atragea atentia prin ceva – era foarte inalt. Ii intreb ce doresc si in loc de replica, trenul pune o frana brusca…

Imi spun in minte ca numai mie mi se poate intampla asa ceva, nu gasesc raspuns la intrebarea de ce m-a facut mama sensibila, cu senzorii de miscare activati tot timpul si incerc sa atipesc la loc. Nu reusesc, pentru ca bunicul da de veste prin telefon ca au pornit din Capitala si se indreapta spre Ploiesti. «Da, te sunam cand trecem de Sinaia », promisiune pe care n-a reusit sa o tina nici pana la Campina. Am strans din dinti, mi-am zis ca, de, omul trebuie sa-si anunte copii ca e totul in regula cu nepotii incredintati. Trag din nou spre dreapta si inchid ochii. Barbatul inalt nu mai apare, si nici o frantura dintr-un alt vis, pentru ca vecinul de scaun se ridicase sa iasa pe hol si lasa usa deschisa. Pe langa zgomotul facut de tren, acum se aud si hohote cristaline, pe care le urasc! Lumea odihnita, dar eu, cu opt ore de munca, vreo cinci de palavre cu parintii si alte fara numar incercand sa ma distrez – regretam amarnic ca nu sunt nesimtitoare.

Trenul mergea nesperat de repede, iar pe masura ce inainta printr-o ceata groasa, ma gandeam cu disperare ca in Brasov nu voi putea dormi nicaieri, iar pana la destinatia finala – Sfantu Gheorghe, mai aveau sa treaca niste multe ore. Asa ca imi impun sa dorm. Dar ce, mintea omului nu se ia dupa om, se ia dupa cum e ea construita. Si uite asa, ajungem la Campina. Imi amintesc ca am un prieten care e de aici, ma uit in stanga, in dreapta, frumos loc. Nu mai trecusem de mult p-aici. Spre Breaza, aceleasi case frumoase pe care le admiram de fiecare data si, in continuare, incercam sa gasesc prin amintiri cea mai recenta calatorie in zona. Am plasat-o undeva intr-un mai, acum multi ani, sa fie vreo 3. Pentru ca modernizarea si vremurile bune traite m-au facut sa ocolesc frumusetile (pe care, desigur, le cunosteam) patriei si sa o apuc spre zari mai civilizate. Zarind muntii, mi-am dat seama ca viata poate fi frumoasa si fara somn, cu putini bani in buzunar si, gandindu-ma ca urma sa cunosc niste locuri noi, deja in creierul meu nu se mai facea nicio sinapsa legata de oboseala. Totusi, mi-am spus, pana la Brasov mai sunt vreo doua ceasuri, ar trebui sa profit.

Profita, daca poti! Nicio sansa. Copii erau deja vioi, se jucau, frumos de altfel, insa prea zgomotos pentru sensibila din mine. M-am mustrat pentru privirile crunte transmise prin ochelarii de soare. Bietii pusti n-aveau nicio vina ca distinsa domnisoara din fata lor nu dormise de 27 de ore. Asta e! Daca-i place sa traiasca boem, nu-i ramane decat sa suporte consecintele.

Inca o data, dupa o noapte de nesomn, nu-mi era foame. Nici sete prea mult! Fusesem destul de cumpatata, dandu-mi seama din start ca alcoolul n-ar face casa nici din chirpici cu o calatorie cu trenul in Romania. In cazul meu, nici in alta parte.

Ma simteam bine. Nu ma durea nici stomacul, nici capul, nici ochii, doar simteam ca oboseala sta la panda. Astepta cu nerabdare momentul propice sa atace. N-am vrut s-o las. Am inchis repede ochii, impunandu-mi o repriza de somn. Dar cum toata viata mi-am dorit independenta, iata ca subconstientul meu s-a trezit tocmai acum sa lupte impotriva constiintei asupritoare. N-am putut dormi. Bunicul era din ce in ce mai conectat in realitatea telefonica, cei mici deja nerabdatori sa ajunga. Cetateanul din stanga mea, renuntase. A coborat pe la Sinaia, cred. Restul, la Predeal. Am admirat peisajul, m-am bucurat de racoarea muntilor si m-am rugat sa nu adorm mergand prin Brasov sau la vreo terasa.

Dupa ce am incercat sa-mi retusez machiajul si am folosit pe post de arma un pix din dotare, in momentul in care trenul trecea prin tuneluri (parca) interminabile, ajung in Brasov. De la gara, pe jos, spre centru, plimbare de voie. Minunat! Chiar si dupa 29 de ore de veghe. Dar, problema! Fusta albastru marin, care imi venea foarte bine, se desfacuse pe una dintre incheiturile orizontale, lasand cale libera ochiului strain catre soldul meu stang. Ce fac acum? Am ridicat-o putin si eram cu ochii in patru dupa un boutique cu lucruri handmade, ori sa imprumut de la vreo vanzatoare un ac de siguranta. Abia in Piata Sfatului, la un Meli Melo, am gasit salvarea! Am ales cea mai ieftina varianta (ca doar n-aveam buget pentru brose), am ales o insigna neagra, pe care statea scris cu alb “NEVER”. M-am gandit ca e cam mult pentru mine, eu fiind amabila si binevoitoare de obicei, dar, avand in vedere starea de necesitate si faptul ca aceasta era la reduceri, am zis FIE!

Mult mai linistita acum, si cu mana eliberata din ridicatul fustei, am luat la pas stradutele orasului. Si mi-a placut mult! Curatel, turisti, racoare si multe, multe terase. Cateva fotografii si hai sa fac un popas. Deja mergeam de vreo doua ore si simteam ca picioarele se misca in virtutea inertiei, nicidecum de placere. Mintea mergea de placere, dar ele nu. Automatisme, ce sa-i faci?

Dupa o cafea si o pauza la o terasa din strada Republicii, am ajuns in parcul central de langa Primarie, unde am petrecut vreo doua ore si jumatate vorbind la telefon, furand instantanee cu oameni frumosi si bucurandu-ma de prezenta unei doamne la vreo 70 de ani, care mi-a cerut permisiunea sa se aseze langa mine, desi mai erau vreo 2 banci libere in jur. Desigur, i-am spus, stiind ca inevitabil vom avea o discutie. Imi plac la nebunie lucrurile astea! Cateva minute impreuna, dupa care nu mai intalnesti persoana respectiva niciodata. Dar minutele alea pot fi atat de pretioase. Doamna mi-a povestit cum baiatul ei de la Bucuresti vine in vizita la fiecare doua saptamani. El se apropie de pensie si a promis ca o sa se mute inapoi in Brasov. In ochii albastri vedeam limpede urmele nostalgiei, cand imi povestea de balurile la care mergea cu raposatul sot, care lucra pe vremuri in armata. Mi-a povestit ca viata ei a fost una fericita, urandu-mi sa am parte de una cel putin la fel...

Spre seara, porneam catre Sfantu Gheorghe!

Report as spam

2010-01-30T09:46:00.002+02:00

Horoscop Pesti (20.02-20.03) I

Planeta dominantă: Neptun, planeta confuziei şi dependenţelor
Animalul sacru: balena
Personalitate: Peştii sunt nişte vieţuitoare blânde şi buimace, care cred tot ce le îndrugă primul venit. În capul lor este un talmeş-balmeş de impresii şi intuiţii, ce face imposibilă o activitate neuronală decentă. Fiind incapabili să emită vreun argument logic, au devenit la rândul lor experţi în abureală şi îmbrobodire. Se spune că sunt creativi şi talentaţi, ceea ce înseamnă că producţiile lor îi turmentează atât de tare pe ceilalţi, încât le anihilează puterea de discernământ ... Foarte sociabili din fire, se înţeleg de minune cu
animalele, handicapaţii, delincvenţii şi spiriduşii de casă
Misterele şi superstiţiile exercită asupra lor o mare fascinaţie: admira grozav iscusinţa cu care îşi apără intimitatea monstrul din Loch Ness, iar când nu le place vremea de-afară îşi îmbracă plini de încredere hainele pe dos. Dar, marca lor distinctivă este enorma capacitate de a iubi. Peştii se îndrăgostesc total şi iremediabil de cine nu trebuie, când nu trebuie sau de câte persoane nu trebuie!
Meseria potrivită: veterinar, fotograf. curăţitor de piscine, hipiot, medium, traficant
Pizza magică: Tonno
Medicamentul norocos: untura de peşte

Horoscop Pesti II

Semn de apa: rau.
Trasatura caracteristica: visul cu ochii deschisi.
Fraza favorita: nu stii ce-am patit?
Este semnul cel mai sensibil al zodiacului. Sunt atat de schimbatori incat par ca ar avea centrul rasului si al plansului intersanjabile. Pestii plang pentru ca le-a murit matusa si, in urmatoarea secunda, se prapadesc de ras pentru ca aceasta, biata de ea, este atat de grasa incat nu incape in sicriu.
Pestii, mai mult decat a trai, stiu a exista.
Daca cineva se apropie de un nativ al acestei zodii in timp ce acesta priveste apusul si-l intreaba:
- Ce faci?
Pestii raspund, fara sa inceteze sa priveasca cerul:
- Nimic.
Celalalt intreaba:
- Si nu te plictisesti?
Pestii vor raspunde:
- Daca nu sunt intrerupt, nu.

promisiuni

2009-11-19T23:51:00.002+02:00

Am sa te rasfat iubito ca pe o pisica /

Si in semn de legamant beau o vodca mica /

Am sa-ti fiu mereu pe plac /

Desi nu ma sfiesc sa primesc o urecheala, doua, /

Daca mai gresesc /

Am sa te privesc de-acum ca pe o icoana /

Si de ziua ta cadou, promit, /

Am sa-ti iau o blana /

O sa caut sa-ti ghicesc cumva orisice dorinta /

Si-am sa ti-o indeplinesc chiar daca nu prea-mi sta-n putiinta /

O s-adopt comportamentul care-ti place tie /

Evitand excesul de cafea si berea la cutie /

O sa-mi curat caracterul de traznai latente /

Care tie iti provoaca, stiu, doar resentimente /

Am sa ma trezesc mereu dis de dimineata /

Si ca sa marchez schimbarea, uite, /

Am sa merg la piata /

Am sa-ncerc sa nu cutez cumva /

A-ti iesi din vorba /

Poate am sa crosetez ceva sau am sa fac o ciorba /

Am sa-ti fac promisiuni care mai de care /

Prima o propun ca vodca sa nu fie mare.

Valeriu Sterian, "Promisiuni", Vino, Doamne!, 1991

Dorinta

2009-11-19T00:22:00.001+02:00

El si-a dorit sa fie deputat / La fel de mult cat se dorise tata /

Si cum nu renuntase la cravata / A fost foarte lesne remarcat /

El si-a dorit sa fie senator / Nu pentru a profita de conjunctura, /

Dar el de mic fusese bun de gura / Si-acum se simtea raspunzator /

El si-a dorit sa fie doar primar / asa, vreo sapte, opt sau noua luni /

Cat sa nu sara-n ochi pe la stapan / Ca s-a-ngrosat prea tare in buzunar /

El si-a dorit sa fie negresit recunoscut academician / A scris ceva de mana intr-un an /

Apoi s-a plictisit si-a reusit /

El si-a dorit sa fie prim ministru / Si cum din fire nu era obtuz /

Si-a culturat un timp pe la Toulouse / Dispretul poliglot pentru sinistru /

El si-a dorit sa fie PRESEDINTE / Chiar inainte de-a ne fi nascut /

Si daca pana in mai nu s-a putut / Se va putea din iunie-nainte /

Eu mi-am dorit, ba chiar am si visat / O zi cand o sa pot sa-mi fiu egal /

Si ziua a venit, eu am ramas tot cal / Pe care-un alt stapan l-a-ncalecat /

Cum eu am fost mereu mai naravas / Nu stiu pe unde scot acum camasa /

Urasc zabala si nu vreau cravasa / Stapanului cu drepturi de urmas.

Valeriu Sterian, „Dorinta“, „Vino, Doamne“ 1991

Manu Chao reloaded

2009-09-14T16:47:00.001+03:00

Manu Chao, CD+DVD

Bomba Estereo... fuego en Cork

2009-08-19T16:58:00.003+03:00

Ultima seara petrecuta la Cork mi-a dat ocazia sa vad live una dintre cele mai funky trupe din Columbia - Bomba Estereo. Recunosc ca nu stiam nimic despre si de la ei, dar au fost incendiari.
Au cantat mai bine de o ora si jumatate si regret ca nu am avut posibilitatea sa-i imortalizez si altfel decat in minte...

Irlanda, taram de poveste

2009-07-24T18:00:00.005+03:00

Pentru ca mi-a fost foarte draga multi ani si n-am reusit sa o vad cand nutream sentimente profunde pentru ea, ma gandeam ca impactul va fi unul mai slab. Dar n-a fost asa. Iata ca si acum, cand ma aflu in plina perioada spaniola, Irlanda ma fascineaza. Ma aflu de o saptamana in Cork si, inca de la 3.000 de metri altitudine s-a aratat exact asa cum mi-l imaginam. Campuri verzi, de catifea, case razlete, ici-colo cate un animal mai mult sau mai putin domestic :) Orasul, al doilea ca marime din Republica, este intins si are un puternic aer provincial. Insa farmecul exista! Din plin.

Testeaza-ti romanitatea!

2009-03-31T12:04:00.004+03:00

Sunt 47% român.
Testul zice aşa:

Ai tras un pic de răspunsuri pentru că nu vrei să ieşi ăl mai român dintre români. Ţi-e ruşine cu naţionalitatea ta. Speri să ai o slujbă de intelectual în altă ţară, dar te-ai duce şi la cules de portocale numai ca să scapi. Nu-ţi place când alţii flegmează pe stradă, dar arunci gunoaie pe jos. De 1 decembrie eşti ruşinat că ştii că e şi ziua mondială anti-SIDA. Nu dai şpagă pentru că nu ştii cum. (31 - 50 de puncte)

Fă şi tu testul aici.

sa se consemneze ca nu arunc gunoaie pe jos! in rest, e foarte adevarat

Cu asa public (german) de ce sa-ti doresti altceva?

2009-03-24T15:46:00.001+02:00

Adriano Celentano

2009-03-10T21:39:00.002+02:00

Nu m-am omorat niciodata dupa Jovanotti, dar in aceasta ipostaza...

Chiar si tradus, Celentano ramane Celentano!

Un an nou fericit!

2008-12-31T12:43:00.002+02:00

Feliz Ano Nuevo !
Feliz Ano Novo!
Felice Anno Nuovo!
Bonne Anne!
Prosit Neujahr!
Happy New Year!
Boldog Ooy Ayvet!

Abia astept Sarbatorile!

2008-11-15T09:13:00.005+02:00

Pentru ca data de 1 decembrie este si va fi una istorica ;) , pe langa asta, incepe Luna Cadourilor. Nu mi-a placut niciodata titulatura asta cliseistica, dar imi place ce aduce :D.
(si ma enerveaza ca nu pot introduce emoticoane in text)
Inca un Craciun. Parca nici n-a trecut un an de la anteriorul.
La fel de bine, perioada este si una numai buna sa faci un bilant.
Acum, in prag de Luna Cadourilor, incepe un nou episod.

Stare de soc...

2008-10-26T19:15:00.003+02:00

"Hellville de Luxe", in varianta audio pe siteul El Pais

2008-10-01T13:36:00.005+03:00

Pentru ca se respecta si isi respecta artistii, spaniolii de la El Pais ofera pana la 7 octombrie, data de lansare a celui mai nou album Enrique Bunbury, "Hellvile de Luxe", cate o piesa de pe materialul discografic.

Asculta

Prima zi de scoala

2008-09-15T09:38:00.003+03:00

Va amintiti prima zi de scoala?
A mea a fost acum exact 20 de ani...
Actiunea se petrecea intr-un mic oras de provincie, foarte aproape de Bucuresti, si tin minte ca am mers cu mama la Scoala Nr. 1, unde aveam sa invat doar 4 ani, pentru ca in clasa a cincea m-am mutat mai in centru :)
Pe 15 septembrie 1988, invatatoarele nu se hotarasera inca ce elevi sa-si revendice, era o competitie intre doua doamne, eu am ales-o pe cea mai blanda, insa nu neaparat excelenta...
A fost frumos. In clasa a doua am fost si pionier si aveam si snur, era rosu...
Un lucru mi-l amintesc foarte bine si-l traiesc si azi. Tare mult imi placea cand incepea scoala! Nu stiu daca eram un copil ciudat, nu cred, dar stiu ca abia asteptam sa vina 15 septembrie.
atunci se reunea gasca :D

On holiday again!

2008-08-28T10:49:00.003+03:00

Plecam din nou in vacanta. Probabil, ultima de anul acesta, cu siguranta, ultima din vara asta.

Vom fi de gasit, pana pe 5 sepembrie, in Potos (Thassos), Grecia.

Salutari!

ZONA FOTO

2008-08-13T23:38:00.003+03:00

Click pe foto si sa vezi portal...

La favela Morro da Providência, Río de Janeiro

2008-08-13T11:14:00.006+03:00

Ochi gigantici privesc peste favela Morro da Providência, Rio de Janeiro.

Aceasta este opera fotografului JR.

Paparazzi si starurile

2008-08-10T11:33:00.003+03:00

Cred ca fotografia vorbeste de la sine...

Circuit, festival de Barcelona

2008-08-06T14:55:00.003+03:00

"Orasul lui Gaudi", intre arta si homosexualitate

Cum mi-am petrecut concertul Iron Maiden?

2008-08-05T09:02:00.004+03:00

Batraneste.
In fundu' curtii.
Dorindu-mi sa-i vad fata lu Dickinson.
Intr-un stil mult prea a la anii '80.
Cu ceva apa si bere.
Fara "Afraid to shoot strangers", dar amuzandu-ma copios de infatisarea "King Julian" (cunoscatorii stiu) adoptata de solist.
Sperand la un sunet mai bun.
Cu un singur regret: ca n-am vazut Metallica!

Pisicuta Liz Taylor

2008-08-01T12:44:00.003+03:00

Acum vreo doua seri, pe TCM, am urmarit pentru a nush cata oara filmul "Cat on a hot tin roof" ("Pisica pe acoperisul fierbinte"). Am ajuns la concluzia ca l-as putea vedea in fiecare seara. Scenariul este excelent, iar prestatia actorilor (Paul Newman si Liz Taylor) - fara comentarii.

Nicu Covaci: “Sunt injurat pe toate blogurile”

2008-07-31T16:03:00.004+03:00

Nicu Covaci marturiseste ca nu are fani, dar nici ca-i pasa.

“Fanii adevarati nu exista. Pe toate blogurile sunt injurat de sus pana jos, dar nu ma intereseaza. Eu fac ceea ce stiu ca trebuie sa fac si sunt convins ca e bine. Fani, nu cunosc”, spunea chitaristul intervievat de o “fatuca” rau de la Acasa TV. Nu este de mirare, avand in vedere ca ultimul concert aniversar Phoenix s-a desfasurat fara participarea lui Baniciu, spre surprinderea multora. Dupa putin timp de la eveniment, Mani Neumann si Josef Kappl paraseau si ei Phoenix, cei doi avand un proiect comun – “Farfarello”. Acum, Covaci traieste pe coasta meditarana a Spaniei, la Moraira, unde spune ca isi incarca bateriile, pentru ca “in Romania nu rezistam”. O fi rau? La mijlocul anilor ’70, chitaristul Phoenix pleca la Amsterdam. In 1977, isi duce colegii de trupa in Germania Federala. Unul dintre ei, insa, a fost nevoit sa scape turma - Mircea Baniciu. Cat despre viata sentimentala, Covaci spune ca are o relatie de peste 20 de ani cu Ivona, o poloneza pe care a cunoscut-o in Germania.

(foto: Cristian Ciobanu)

Simply Red isi incheie cariera in 2010

2008-07-30T11:42:00.002+03:00

Mick Hucknall, vocalistul si fondatorul trupei britanice Simply Red, va incepe o cariera solo, dupa ce turneul mondial al formatiei se va incheia in primavara lui 2010. Dupa 25 de ani de cariera, iata ca existenta Simply Red se apropie de final...
Biletele la un concert Simply Red costa intre 150 si 300 de euro (wow!), asta in tarile occidentale.

"Antojo de Bucarest" (Pofta de Bucuresti)

2008-07-29T13:28:00.005+03:00

"Los vuelos de bajo coste invitan a descubrir la enérgica capital rumana"
(Zborurile low-cost invita sa descoperi energica capitala romaneasca... pardon de cacofonie, dar cica e "energica")
MERCEDES CEBRIÁN - 26/07/2008
El Pais

Si uite asa iti mai trece supararea pe orasul asta imputit, vazand ca altii ii gasesc cateva puncte forte.

"Entre las ciudades del mapa de Europa sobre las que el viajero no habría puesto el dedo índice como itinerario hasta hace bien poco se encuentra Bucarest. Los vuelos de bajo coste entre Madrid y Barcelona y aquélla han logrado que pronunciar un "este fin de semana me voy a Bucarest" resulte concebible, aunque, eso sí, para viajeros curiosos y sin prejuicios que sepan comprender los avatares por los que ha pasado esta ciudad y aprecien el gran potencial que posee. continuare

Sacre Cur Basilica

2008-07-29T11:59:00.004+03:00

Azi-noapte, se terminase Badea (ca nici eu nu ma culc inainte sa termine el :P), si ma uitam in continuare pe Antena 3.

Cred ca ati vazut ca, timp de cel mult 5 minute, la sfarsitul unei ore de program, astia arata imagini, temperaturi si evenimente din diferite locurile ale lumii. Foarte frumos!

Insa ce m-a amuzat aseara a fost cand a venit randul Parisului.

Scria: "Sacre Cur Basilica". Mah, din cate imi amintesc eu, in franceza e "Sacre Coeur", dar daca ei au preluat in engleza, asta e! In prostia si somnolenta mea, m-a distrat!

Jocurile Olimpice, amenintate de poluare

2008-07-28T16:38:00.006+03:00

Asta se intampla intr-un oras cu peste 3,5 milioane de masini...

Poluarea “cronica” a Beijingului – o combinatie intre praf provenit din constructii, gaze de esapament si fum scos de furnalele uzinelor – este una dintre principalele motive de ingrijorare ale organizatorilor Jocurilor Olimpice.
Evenimentul incepe pe 8 august si nu cred sa se schimbe ceva pana atunci, de altfel, forurile internationale tot atrag atentia Chinei ca este principalul stat poluator al planetei si astia micii, nimic.
(foto Reuters)

Anul Spaniei in sport

2008-07-28T13:58:00.006+03:00

Ieri, inca o data, Spania a triumfat.
Dupa ce au devenit Campioni Europeni la Fotbal, Nadal a luat pentru a nush cata oara Rolland Garros-ul, dar si in premiera Wimbledon-ul, iata ca Sastre castiga Turul Frantei. Sa nu uitam sa Spania e foarte tare si la baschet... Oare ce mananca astia?
Am prins pe Eurosport ultimii 60 de km din Turul Frantei. Splendid!
"Ce frrrumos este Parisul!", spuneau cei doi Radu, Naum si Banciu, comentatorii.
Intr-adevar, era superb.
Pentru noi, romanii, ciclismul este un fel de odisee spatiala. Nu demult, vorbeam cu o prietena si am ajuns la concluzia ca astia care merg cu bicicletele prin Bucuresti (oameni care vor sa mai salveze din plamanii altora sau, pur si simplu, sa ajunga mai repede unde au treaba) sunt sinucigasi. Serios! Ca sa mergi p'acilea, pe la noi, pe unde trec tancuri gen Q7, X 5, A 2 si B 3 (hehehe) tre sa ai ceva mai mult curaj sau sa-ti cauti sfarsitul. Nu ca nu l-ai putea gasi oricum si altfel in Romania.

Lenny Kravitz, Bucurestiul si Ungaria-Mama

2008-07-27T14:06:00.006+03:00

Am mers la concertul Lenny Kravitz, pentru ca, odata, in copilarie, imi placea foarte mult si am petrecut multe seri prin Club A ascultand si dansand pe muzica lui.

Show-ul a fost unul foarte reusit. M-a surprins placut.

Piesa de inceput, "Bring it on", desi nu o stiam, mi-a placut foarte mult. Ca sa nu mai vorbesc de "Always on the run"... insa a venit momentul in care artistul a simtit nevoia sa spuna cateva cuvinte. L-a mancat undeva, zic eu. Deja toata lumea stie faza cu "we need Hungary for Love Revolution", asa ca nu mai trebuie batuta moneda pe asta. Le-a innebunit pe fetele din primele randuri (si nu numai), s-a plimbat prin public si, mai ales, a cantat bine!

Cititi mai mult in GARDIANUL

Unele cersesc bani pentru vopsea de par!

2008-07-25T12:21:00.002+03:00

Nu stiu daca ati observat, este foarte posibil sa nici nu va fi aruncat privirea asupra lor, insa mi s-a intamplat de vreo doua ori sa ma minunez.
Cazuri identice - doua tinere, fiecare cu cate un bebe in brate, cersind prin 41 (tramvaiul fatal!)
Nu scot nici o vorba, au doar un carton pe care scrie "muritori de foame"...
Dar daca ridici privirea de la copil si carton, te loveste in "pifometru" (vb lu Badea) faptul ca fetele sunt vopsite. Una brunet, iar cealalta, roscat/castaniu...
Eu nu le dau bani, nu de alta, dar mi-au aparut si mie muuulte fire albe in ultimul an si cred ca ar fi cazul sa ma vopsesc si eu.

Country Joe McDonald - "Feel Like I'm Fixing To Die" (Woodstock 1969)

2008-07-24T00:21:00.007+03:00

Whoopee! L-am redescoperit...
Prin '90 si ceva aveam (inca le mai am) cateva volume "Flower Power", vorbesc de casete. Era si piesa asta printre multele de gen.
N-am mai ascultat-o de cativa ani buni. Desi ne gasim in '69, mesajul este atat de actual.
America se prezinta la fel (daca nu chiar mai rau). Razboaie exista, slava Cerului! asa ca ... I don't give a damn!

Come on all of you big strong men
Uncle Sam needs your help again
he's got himself in a terrible jam
way down yonder in Viet Nam so
put down your books and pick up a gun we're
gonna have a whole lotta fun

And it's one, two, three, what are we fighting for
don't ask me I don't give a damn, next stop is Viet Nam
And it's five, six, seven, open up the pearly gates
Well I ain't no time to wonder why, whoopee we're all gonna die!

Come on wall street don't be slow
why man this war is a go-go
there's plenty good money to be made by
supplying the army with the tools of its trade
let's hope and pray that if they drop the bomb,
they drop it on the Viet Cong

Come on generals, let's move fast
your big chance is here at last
now you can go out and get those reds
cos the only good commie is the one that's dead and
you know that peace can only be won when we've
blown 'em all to kingdom come

Come on mothers throughout the land
pack your boys off to Viet Nam
come on fathers don't hesitate
send your sons off before it's too late
and you can be the first ones on your block
to have your boy come home in a box

"Rumba Barcelona" si "Mr. Bobby" la Bucuresti

2008-07-07T08:59:00.005+03:00

Cred ca orice comentariu e de prisos. Cine a fost acolo stie despre ce e vorba, cine n-a avut ocazia acum, sa n-o rateze pe urmatoarea...

Manu Chao, Bucharest, 06.07.2008

2008-07-07T08:48:00.011+03:00

Trupa lui Manu Chao, la finalul unui recital exploziv. A promis ca se intoarce, dar asa spun toti, nu-i asa?

La 10 minute de la finalul prelungit al concertului, artistul a dat autografe fanilor. Eram si eu acolo... (aia cu biletul intins)

Update:
Ce-a demonstrat Manu (si nu sunt subiectiva, ptr k multi au simtit asta) la Bucuresti (si nu numai) n-a mai facut-o si n-o face nimeni ca el. Poate Joan Baez, cand a venit in '96...
S-a vazut clar ca i-a placut ce-a gasit aici, putin cam surprins - nici el nu se astepta la atata caldura. Spunea cineva pe un alt blog ca ar mai fi cantat, dar, deh!, organizatorii... Daca ne amintim bine, asa s-a intamplat si cu Patrice, care a fost practic scos de pe scena de (alti) organizatori.

Noaptea si Esarfa lui Baniciu

2008-07-04T12:50:00.008+03:00

Mircea Baniciu si grupul Pacifica au sustinut aseara un recital de doua ore, cu ocazia lansarii albumului Best Of... "Esarfa". Au fost interpretate piese ale artistului, dar si compozitii celebre ale Phoenix. Si au sunat la fel de bine.

La Vida Tombola!

2008-07-02T20:29:00.003+03:00

Jarre, Bucuresti, 10 noiembrie

2008-07-02T12:37:00.003+03:00

Jean Michel Jarre va concerta la Bucuresti, in data de 10 noiembrie.
Organizatorii spun ca au negociat 9 luni cu managementul artistului, dar, zic eu, merita.

Ole! Spania, campioana Europei!

2008-07-01T00:01:00.003+03:00

DA!
M-am bucurat si ma bucur in continuare. Recunosc ca vedeam Portugalia, mai degraba, in finala si chiar triumfatoare, dar, cu atat mai bine...
Cupa a ajuns la Madrid, la 44 de ani de la castigarea primului trofeu Euro.
(foto EFE)

Mascota Circului Medrano

2008-06-25T23:03:00.004+03:00

Dimineata, am fost la chapitoul circului italian Medrano. Am vazut animalele, putin din spectacol si am vorbit cu managerul italian despre companie. Click pentru articol.

Patrice by Petris

2008-06-24T11:09:00.004+03:00

Aseara l-am vazut pe Patrice. Da, ala cu "Soulstorm"... (a venit sambata in Bucuresti si a plecat azi, e vegetarian si-i plac sandvich-urile cu dragoste...)

M-a impresionat atat el, muzica si prestatia, cat mai ales publicul. Sincer, nu ma asteptam ca atat de multa lume (aproape 3.000 de oameni) sa guste genul reggae/activist. O adevarata parada de moda la Arenele Romane, fiecare punandu-si ce a avut mai de pret prin sifonier.

Un concert liber, asa l-as putea numi.
cititi si-n Gardianul

"My blueberry nights", unul dintre cele mai proaste filme vazute vreodata

2008-06-06T22:01:00.004+03:00

"Iubire cu gust de afine", sau ceva de genul, este traducerea in romana a titlului.
"My blueberry nights" a fost prezentat anul trecut la Cannes, criticii au spus ca este slab, dar n-am crezut, pana acum, ca poate fi atat de slab.
Ideea scenariului e buna, insa scenariul in sine "sucks".
Ca sa nu mai vorbesc de jocul actorilor.
Jude Law apare rar, dar, si asa, e destul de fad. Norah Jones, complet nenaturala. Natalie Portman... la fel si Rachel Weisz.
Daca urmaresti primele 15 minute si sarutul din final, e suficient. Ai inteles tot, fara a mai fi nevoit sa pierzi o ora si ceva din viata.

"Boy", "October" si "War" - reloaded

2008-06-06T15:23:00.003+03:00

Trei albume marca U2 vor fi relansate. Asta nu e tot. Ele vor contine si piese care nu au mai fost inregistrate pana acum.
Albumul de debut al trupei U2, "Boy" (1980), va include - "Speed of Life", "Saturday Night" si "Cartoon World", remixuri necunoscute ale melodiei "I Will Follow" si versiuni live ale melodiilor "Boy-Girl" si "11 O'Clock Tick Tock".
Noua ediţie a albumului "October" (1981) include mai multe piese interpretate în concertele de la Hammersmith Palais din Londra si de la Paradise Theatre din Boston, inclusiv "Gloria" si "I Will Follow", dar si o sesiune BBC cu remixul "Tomorrow".
"War" (1983) include melodii care nu au mai fost difuzate, precum "Angels Too Tied to the Ground", cateva remixuri, precum "New Year's Day" si "Two Hearts Beat as One", dar si o varianta a "New Year's Day".

Pionierul rock’n’roll Bo Didley a murit la 79 de ani

2008-06-04T12:05:00.001+03:00

Legendar chitarist si pionier al rock-ului, Bo Didley a murit, luni, la 79 de ani, in urma unui infarct. Sursa de inspiratie pentru trupe ca Animals, The Rolling Stones sau The Who, Bob Didley a revolutionat muzica, atunci cand, in prima jumatate a secolului XX, si-a inventat propriul nume, propria chitara, si, mai ales, propriul sound. Muzica lui a fost cea care a adus impreuna pentru prima data albii si negrii. Pe numele sau adevarat Elias Mac Daniels, chitaristul a inceput sa cante in Chicago, la inceput fara prea mare succes. Excentric si independent, Didley si-a creat o chitara dreptunghiulara, care, in scurt timp, a devenit un adevarat simbol. Recompensat cu un premiu Grammy pentru întreaga cariera, Diddley a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame în 1987. Întotdeauna activ, în ciuda problemelor de sanatate, el a sarbatorit, în 2005, 50 de ani de cariera printr-un turneu mondial.

E jale de cald!

2008-05-28T18:08:00.007+03:00

A innebunit lupu'!
pe bune!
Astazi nu m-am uitat foarte mult la tv, dar atat cat am facut-o, a fost suficient pentru a ma oripila.
In ordinea idioteniei: Realitatea TV, TVR 1 si Antena3
S-o luam pe rand.
Acum juma de ora a fost o asa-zisa furtuna de vara (ii zic asa pentru ca ma asteptam la ceva mai puternic dupa caldura de azi). Postul de televiziune Realitatea TV, prin intermediul unei moderatoarea de nush ce emisiune, ne transmite pe un ton grav: "va amintim, nu iesiti din casa cel putin o ora, pentru ca afara ploua cu grindina!" In traducere libera, "bah, boule, afara ploua cu gheata asa ca iti spunem noi sa stai in casa, ca tie, bou fiind, nu-ti da prin cap!"
La TVR 1, o emisiune inregistrata, cred. Marina Almasan intervieva o... tipa, care tinea un bebe (de maxim 7 luni) in brate si se lauda ca micuta o acompaniaza pe platouri inca de mica... "Cine este ea?", vine o alta intrebare, "Descrie-ne-o!". Aici am ramas interzisa! Mai apoi, in emisiune George Ivascu se chinuia sa danseze cu Zina Dumitrescu - oooh, penibil cu totul!
Antena 3 am clasat-o pe locul... 3 pentru ca nu s-a remarcat cu o stupizenie in mod special. Poate doar fatuca aia trimisa pe camp, la Bechet, sa masoare temperatura... Alaturi de trei tarani veniti la sapa, si bagati cu forta in cadru, duduia se dadea de ceasul mortii ca e cald. O invit sa se duca pe camp si luna viitoare, la 40 de grade, sa vada si atunci oameni la munca.
E jale... de cald!
P.S. As vrea sa mai adaug si tampenia petrecuta ieri, parca, pe aeroportul Baneasa. Numai la noi se putea intampla ca o masina ce cara bagaje sa intre intr-un avion.

Monica Naranjo, Sobrevivire

2008-05-28T15:04:00.003+03:00

Marian Crisan castiga Palme d'Or pentru scurtmetraj

2008-05-25T23:28:00.003+03:00

Regizorul roman Marian Crisan a castigat trofeul Palme d’Or pentru scurtmetraj cu productia “Megatron”, la cea de-a 61-a editie a Festivalului de Film de la Cannes. El a primit premiul din mainile Presedintelui sectiunii Cinefondation Hou Hsiao Hsien si ale actritei Kerry Washington. “Megatron” este o poveste despre un copil de 8 ani, care locuieste împreuna cu mama lui, într-un sat nu foarte aproape de Bucuresti. “Este povestea unui baietel care îsi serbeaza ziua de nastere la McDonald's. Pelicula a fost filmata în special în afara Bucurestiului, fiind o calatorie spre Capitala”, a spus Marian Crisan. Scurtmetrajul are doar doua personaje, copilul Maxim Trinu si mama, interpretata de Gabriela Crisu. Anul trecut, Palme d'Or pentru scurtmetraj a fost castigat de Elisa Miller pentru “Ver Llover”.

Trofeul Palme d’Or a revenit, anul acesta, filmului “Entre les murs” (“The Class”), regizat de Laurent Cantet. Actorul Robert De Niro a fost cel care a inmanat marele premiu, ce in 2007 a fost castigat de Cristian Mungiu cu “4,3,2”. Este pentru prima data, in ultimii 21 de ani, cand trofeul ramane in Franta. Juriul condus de Sean Penn a decis unanim ca filmul francez sa primeasca trofeul, iar Cantet a urcat pe scena alaturi de intreaga echipa a productiei, formata in cea mai mare parte din adolescenti.
Premii speciale au revenit continuare

Romania, intrecuta de friki-ul Chikilicuatre la Eurovision

2008-05-25T15:27:00.008+03:00

La finala Eurovision de aseara, Romania nu a reusit decat un loc 20, cu patru mai jos fata de spaniolul Rodolfo Chikilicuatre cu al sau "Baila el ChikiChiki", despre care s-a tot spus ca nu are ce cauta in concurs, ca este o bataie de joc...
Totusi, 20 este o pozitie onorabila. Daca nu ar fi fost Moldova si Spania, care ne-au dat cate 12 puncte, cred ca terminam ultimii. Dupa ce s-au batut cu acuzatiile de plagiat si nici nu au vrut sa spuna care este suma cheltuita pe tot acest proiect (desi e vb de banii nostri), iata ca Nico si Vlad M. nu au facut nici (macar) o branza la finala din Belgrad.
Au intrat primii in concurs, poate asta sa fi fost de vina. Sau poate rochia alba a lui Nico, despre care se spunea ca reprezinta "o schimbare radicala". Nu mi s-a parut. Era o rochie midi, gen anii '70, cam "prafuita" pentru evenimentul respectiv, unde toate gagicile mai aveau putin si se dezbracau de tot. Sau poate ca stelele nu au fost aliniate, sau votul politic a decis totul.
Dar atunci cum de Luminita Anghel si Traistariu au reusit sa se claseze in primii 5?
Oricum ar fi, tre sa facem o schimbare de atitudine.
In 2009, festivalul kitchos Eurovision va avea loc in Rusia, pentru ca, aseara, cei trei crai: Dima Billan, Evgheni Plushenko si Edvin Marton au reusit sa adune cele mai multe puncte.

Manu Chao vine la Bucuresti, dar nu stie exact unde...

2008-05-24T15:46:00.003+03:00

"06.07 / ROUMANIE / BUCAREST / B'EST FESTIVAL", asa se arata pe site-ul oficial al artistului.
Oricum ar fi, tot e bine, pentru ca de curand nu figuram deloc printre datele turneului afisate pe pagina web.

AG Weinberger, muzica de contrabanda si pana de sunet pe lacul Tineretului

2008-05-20T13:37:00.007+03:00

Aseara am fost sa-l vad pentru prima oara intr-un concert adevarat pe bluesman-ul AG Weinberger (foto Cristian Ciobanu). Spun adevarat pentru ca pana acum nu l-am ascultat decat pe la petreceri sau in mini-recitaluri. Dupa ce a atras atentia ca muzica pe care o face este numai buna de contrabanda, ptr ca radiodifuzorii nu o difuzeaza, decat foarte rar, cu mici exceptii, AG a interpretat mai multe piese consacrate. Printre ele: "Spoonful", "Break the man", "Walking in Mamphis" sau "Hoochie Coochie Man".

O scurta pana de curent a intrerupt show-ul, dar acesta a fost reluat fara probleme.

Too cool, AG!

Mi-a placut!

mai mult in Gardianul de joi

Donde estas?

2008-05-15T18:09:00.002+03:00

Jaime Urrutia, Andres Calamaro, Loquillo si Enrique Bunbury

Emo, cultura la firul de par

2008-05-15T16:21:00.004+03:00

Viata urbana este populata, din ce in ce mai mult in ultima vreme, de Emo Kids, in traducere libera - Copiii Emo. Sunt usor de recunoscut: poarta blugi-uniforma skiny, parul in ochi, pentru ca, spun ei, nu doresc sa aiba contact vizual cu cei pe care nu-i cunosc, si isi petrec timpul adunati in gasti restranse prin fast-food-uri, mall-uri sau parcuri.
Slash a spus ca-i uraste, nici alti rockeri n-au stat mult pe ganduri pentru a afirma asta, dar cine sunt EMO de fapt? Lexical vorbind, termenul Emo vine de la “emotional” (sensibil) si ii defineste pe cei care au tendita sa se urasca, sa se considere inferiori altor persoane, sa fie extrem de aspre cu ei insisi, toate acestea, culminand, uneori, cu tentative de sinucidere. Sigur, copiii Emo din Romania au imprumutat mai ales stilul vestimentar al acestei, deja devenite, generatii. Termenul Emo a inceput sa fie folosit la sfarsitul anilor ’80, definind atunci un subgen al rockului. Acesta includea formatii precum Rites of Spring, Embrace, One Last Wish, Beefeater, Gray Matter sau Fire Party. Acum, printre cele mai populare trupe ascultate de Emo se numara: Dashboard Conffessional, My Chemical Romance, Secondhand Serenade, Bullet for my Valentine, Funeral for a Friend, From first to Last, Panic! At the disco, Flyleaf, Evanescence, Son of Dork, 30 Seconds to Mars.
Urmarind viata Bucurestiului, boom-ul fenomenului s-a petrecut in ultimii doi, trei ani. Departe de rockerii adevarati, multi dintre acestia fiind anti-globalizare, Emo Kids (titulatura deja intrata in vorbirea curenta) isi fac veacul prin mall-uri sau fast-fooduri... ii vedem incercand sa para misteriosi, tristi si interesanti, insa, pentru ei cel mai mult conteaza aspectul exterior. Negrul este la putere, dar si culorile stridente, asculta balade cand au chef, dar si “screamo” (fuziune intre hardcore punk si stilul muzical emo), insa, cel mai sigur ii recunoasteti dupa coafura si blugii-uniforma skiny. Ai nostri sunt departe de esenta acestei miscari. Ar vrea, la fel ca toate generatiile de rebeli de-a lungul timpului, sa transmita ceva. Dar ce? Vorbind cu cativa exponenti ai genului, n-am aflat nimic.
“Se imbraca exclusiv in negru, refuza orice urma de dragalasenie, sunt teribilisti si le place sa-si picteze unghiile in negru”, asa descrie una dintre sutele de definitii din Urban Dictionary notiunea de Emo Kid.

Patru banateni la Bucuresti

2008-05-15T13:18:00.003+03:00

Trupa SURVOLAJ va concerta joi, 22 mai, la Clubul Taranului.
Ora 22.00
Intrare - 20 lei

Enrique Bunbury lanseaza "Hellville de Luxe"

2008-05-05T22:52:00.002+03:00

Pe 6 septembrie, fostul lider a trupei spaniole Heroes del Silencio, Enrique Bunbury, va incepe un nou turneu pentru a-si promova cel mai recent album, care va fi lansat in octombrie, "Hellville de Luxe".
Numele albumului vine de la studioul si locuinta pe care rockerul le detine in Puerto de Santa María (Cádiz).
Muzicienii care au participat la realizarea albumului si care-l vor acompania pe Bunbury in turneu sunt: Álvaro Suite, Jordi Mena, Robert Castellanos, Jorge Rebenaque si Ramón Gacías.
Primul concert: Muestra, Zaragoza

1 Mai, doua spanioloaice si Vama Veche

2008-05-04T15:02:00.007+03:00

1 Mai 2008, rapidul de 7.12

Dis de dimineata, plecand cu rapidul din Gara de Nord, nu aveam nici cea mai mica banuiala despre cat de interesanta si enervanta avea sa fie calatoria. Am dat 45 de lei pe bilet, pana la Contanta, si am mai apucat niste locuri in vagonul 30. Tot acolo, la putin timp de la plecare am auzit si cateva sunete cristaline - suava limba spaniola... "Frumos", zic. Doua tinere spanioloaice se conversau pe o bancheta chiar in spatele nostru. Combinatia rasta-grunge a fost fatala pentru tinerii romani aflati in acelasi vagon.

De mica am fost invatata ca nu e frumos sa te holbezi. Bono zicea in "Lemon" ca unui barbat ii place sa faca asta, insa aici era vorba de celalalt sex. Spanioloaicele s-au facut comode.

Fara mobile, fite si nici haine glossy, tinerele au reusit sa oripileze mai mult de jumatate din vagon. O blonda, pe care am remarcat-o de cand am urcat in tren, machiata si coafata la fix, a avut sansa sa stea chiar vizavi de ele. S-a distrat fata, nu gluma, articuland, curios, la fel ca Bobitza, cateva fraze printre hohotele de ras. Vivavi de unde stateam, cateva pustoaice de 14-15 ani, dar foarte mature, trageau concluzii dupa concluzii si se credeau spirituale. Pentru ca nu aveau bilet cu loc, una dintre iberice a gasit un scaun, iar cealalta s-a asezat pe jos. Stupoare! Avea colantii rupti in vreo trei locuri si asta a starnit o hlizeala maxima.

Cealalta, la un moment dat, pune piciorul pe scaun. Fapta sa a tras dupa sine cateva priviri pline de repros...

Cati dintre cei aflati in vagonul ala ar avea curajul sa plece prin lume? Cati ar avea curajul si curiozitatea sa viziteze o tara ca Romania? Dar nu, "noi, romanii, tinem la eticheta", cum spunea cineva. Atat de mult incat, la un moment dat, pe una din usile vagonului, o fatuca ce facea parte dintr-un grup udat cu mult vi si whiskey a inceput sa strige "o lamaie, anyone?" O batranica (tocmai urcase pe la Fetesti cred) povestea printre lacrimi cum niste handralai s-au luat de ea, smulgandu-i palaria din cap si injurand-o... Micutza blonda pretioasa nu mai facea fata distractiei. In tot acest timp, band o cafea, spanioloaicele priveau mirate tot circul pe care-l faceau hlizosii si cum li se radea in fata. Intr-un final, am inteles ca au si ripostat, vorbind intre ele, le injurau pe pubertoasele care-si tot dadeau coate. Si eu as fi facut la fel! Dupa 5 ore si jumatate, am reusit sa ajungem in Contanta. Abia asteptam sa scap de acolo! Plecati de la 7 din Bucuresti, abia la ora 14 am ajuns in Vama.

Lumea misuna peste tot, masini, claxoane, soare si mult praf. Un militian, in intersectia principala, incerca sa redirectioneze masinile pe alta intrare spre plaja decat cea binecunoscuta. Cu greu a reusit, iar dupa vreo ora a renuntat.

Am reusit sa gasim si cazare. Ce-nseamna sa cunosti pe cine trebuie... ;) 120 de lei/noapte/camera. Sa zicem ca a fost ok pretul, daca nu am fi auzit tot ce facea cei din camera de deasupra.

Una peste alta a fost o iesire binevenita. Dar parca prea multa lume, prea mult zgomot (in disperare cautam terase fara muzica...) si prea multa mizerie.

Lord of the Dance

2008-04-24T13:18:00.002+03:00

Bucuresti, Sala Palatului, 5 iunie

Distribuitorii de film din Romania nu sunt interesati de Rolling Stones-ul lui Scorsese

2008-04-24T13:13:00.003+03:00

Nici un distribuitor de film din Romania nu este interesat sa aduca in cinematografe documentarul "Shine a light", realizat de Martin Scorsese. Rokumentarul despre The Rolling Stones a fost lansat la sfarsitul lunii martie in America si pe 2 aprilie la Londra.
Astfel, nu ne ramane decat sa ne multumim cu noul album (omonim) si sa speram ca filmul va aparea pe DVD si la noi...

Nostalgias - Andres Calamaro

2008-04-21T22:59:00.001+03:00

Bon Jovi canta la CokeLive...

2008-04-18T08:53:00.004+03:00

?
Daca ne luam dupa faptul ca Emag!c va organiza festivalul de pe Lacul Morii in perioada 12-13 septembrie si ca mai marele firmei a asigurat ca trupa americana Bon Jovi va concerta la Bucuresti in toamna... desi nu se incadreaza in targetul impus anul trecut de Coca-Cola, Bon Jovi are toate sansele sa performeze in Crangasi :)
Sa aiba si Aerosmith aceeasi soarta?! Nu cred, desi ar fi nice...

Bruce si Bon in Dallas

2008-04-15T18:33:00.002+03:00

In urma cu doua zile, americanii din Dallas au avut parte de un eveniment special. Bruce Springsteen si Jon Bon Jovi pe aceeasi scena.
Imaginile sunt concludente, Jon este numai bun de decor si atmosfera... Da' merge!

Caldura iubirii intr-un bar

2008-04-11T15:18:00.002+03:00

Jaime Urrutia si Bunbury

"E nasol daca nu-ti mai amintesti prima data!"

2008-04-10T23:06:00.003+03:00

zice Mircea Baniciu.
Chiar daca nu-si aminteste cand a fost prima oara in Vama Veche, Baniciu...

Concertele anului 2008

2008-04-09T23:27:00.001+03:00

Suprematia o detin rockerii

Culmea fericirii: Manu Chao la B'estfest!

2008-04-08T11:56:00.007+03:00

6 iulie, Romexpo
Update: "cei care ma cunoaste stie" ca asta era un mare vis al meu. iata ca se implineste...
ihi ihi
Cami, te debo mucho! le veo allí!

"Todo a cien", Los Enemigos

2008-04-07T15:47:00.001+03:00

Unde's rockerii de altadata?

2008-04-05T22:17:00.006+03:00

Pentru ca muncesc 6 din 7, e mai greu sa ajung si prin cluburi, sau cel putin asa imi vine mie.
Am retrait experienta (dupa 3 luni cred) si m-am trezit, vineri seara, in El Grande Comandante.
Normal, il stiam din Vama, il "vizitasem" de mai multe ori, dar pe cel din Bucuresti il cunosteau mai bine prietenii mei, eu nu fusesem niciodata. Mi s-a spus ca muzica e buna, am zis "hai! ca n-am mai fost de ceva vreme..."
Nici nu stiu de unde sa incep
Muzica a fost aceeasi pe care o ascultam si acum 8 ani in Club A. Si problema e ca in mai toate cluburile este la fel. Pot sa pun pariu ca si peste 5 ani tot "Joana" o sa zgaltaie tavanul cluburilor cu pretentii... De ce nu gasesc DJii alternative, nu pricep.
Cat despre oameni, m-am ingrozit. Pe vremuri, intalneai tot felul de specimene, care de care mai haioase. Acum, sunt haioase pentru ca simti tu nevoia sa fie, dar ei sunt cat se poate de sinceri in ceea ce fac. Tot pe vremuri, existau femei misto... la fel si barbati. Tot pe vremuri existau rockeri, ca sa nu mai spun ca a trecut un an de cand n-am mai "laid my eyes on a real hippie".
Tineri fara nici o noima, fara nici un staif, veniti doar sa bea si sa danseze prost.
Chiar si asa, pentru cateva ore, m-am distrat, pe seama altora, ce-i drept, ca asa sunt yo mai aroganta ;)
Saptamana viitoare mergem in Barfly :D

Wow, mama!

2008-04-03T19:01:00.000+03:00

I really need to see them again

No expression

2008-04-02T22:10:00.006+03:00

Daca nu esti cu ei, esti musai impotriva...
Daca esti impotriva, esti clar terorist...
Asa arata democratia la romani si-n Romania. Libertatea de exprimare lipseste cu desavarsire.
Se pare ca aceasta va sa fie prima reuniune la nivel inalt fara proteste de strada si nu pentru ca avem agenti super-vigilenti, ci pentru ca in Romania nici macar de atata lucru nu suntem in stare...

Louisiana Red si Nightlosers, pe scena Hard Rock Cafe

2008-03-23T15:01:00.002+02:00

Concert de mare angajament, aseara, in Hard Rock Cafe din Bucuresti.
Bluesmanul Louisiana Red a sustinut un recital de 2 ore, alaturi de Nightlosers. S-au cantat piese celebre, ca "I'm a man", "You've got to move" sau "Johnny be good", iar seara (noaptea) s-a incheiat cu un "Happy Birthday to you", dedicat americanului la implinirea varstei de 77 de ani.

Concert Bon Jovi in Capitala

2008-03-18T22:55:00.001+02:00

22 iulie, Bon Jovi, Bucuresti

Cypress Hill la B'Estfest

2008-03-16T11:07:00.001+02:00

Leonard Cohen canta la Bucuresti pe 14 iulie

2008-03-12T09:27:00.002+02:00

Artistul canadian Leonard Cohen va concerta la Bucuresti pe 14 iulie, in cadrul turneului "Leonard Cohen Tour 2008-2009", primul dupa 15 ani de absenta de pe scena.